În ultima zi din februarie 1727, Newton a venit la Londra pentru a prezida întrunirea din 2 martie a Societăţii Regale. Conduitt nu îl văzuse într-o formă atît de bună de mulţi ani şi i-a spus lucrul acesta. Zîmbitor, Newton i-a răspuns că dormise duminica de la unsprezece noaptea pînă la opt dimineaţa fără să se trezească. Dar cînd a ajuns acasă era evident că dificultăţile călătoriei fuseseră prea solicitante. O altă piatră s-a fixat în vezică, iar cei doi doctori chemaţi de Conduitt nu i-au dat nici o speranţă de însănătoşire. În zilele următoare, durerile acute alternau cu scurte perioade de acalmie. „Deşi pe obraz i se scurgeau stropi de sudoare“, scria Conduitt îngrijorat, „nu s-a plâns niciodată, nu a ţipat, nu a dat nici un semn de iritare sau de nerăbdare“. Stukeley a zugrăvit un tablou şi mai dramatic al scenei morţii: durerea „devenise atît de mare încât patul de sub el şi chiar camera se zguduiau în agonia sa, spre uimirea celor prezenţi. Cât s-a putut chinui sufletul lui până să-şi părăsească lăcaşul pământesc!“.
Era limpede că doar grija sufletului său o mai avea Newton. A refuzat ritualurile bisericii într-un ultim act al unui om care, vreme de mai bine de jumătate se secol, a privit în taină cu oroare ideea de Sfântă Treime. Dacă ar fi cedat în ultima clipă, l-ar fi făcut să triumfe pe Satana, duşmanul său de-o viaţă. Miercuri, 15 martie, Newton şi-a recăpătat forţele, ivindu-se speranţa că specialiştii s-au înşelat încă o dată. Dar câteva zile mai tîrziu a intrat în comă, rămânând inconştient până în noaptea zilei de 20 martie, când, între orele unu şi două, şi-a dat obştescul sfârşit la vârsta de optzeci şi patru de ani. Cu puţin înainte să moară, a spus: „Nu ştiu cum apar în ochii lumii, însă eu mă văd ca un copil care se joacă pe ţărmul mării, bucurându-se uneori când găsesc pietricele netede sau scoici frumoase şi neobişnuite, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde complet necunoscut în faţa mea”.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
În ultima zi din februarie 1727, Newton a venit la Londra pentru a prezida întrunirea din 2 martie a Societăţii Regale. Conduitt nu îl văzuse într-o formă atît de bună de mulţi ani şi i-a spus lucrul acesta. Zîmbitor, Newton i-a răspuns că dormise duminica de la unsprezece noaptea pînă la opt dimineaţa fără să se trezească. Dar cînd a ajuns acasă era evident că dificultăţile călătoriei fuseseră prea solicitante. O altă piatră s-a fixat în vezică, iar cei doi doctori chemaţi de Conduitt nu i-au dat nici o speranţă de însănătoşire. În zilele următoare, durerile acute alternau cu scurte perioade de acalmie. „Deşi pe obraz i se scurgeau stropi de sudoare“, scria Conduitt îngrijorat, „nu s-a plâns niciodată, nu a ţipat, nu a dat nici un semn de iritare sau de nerăbdare“. Stukeley a zugrăvit un tablou şi mai dramatic al scenei morţii: durerea „devenise atît de mare încât patul de sub el şi chiar camera se zguduiau în agonia sa, spre uimirea celor prezenţi. Cât s-a putut chinui sufletul lui până să-şi părăsească lăcaşul pământesc!“.
