Cum a fost păcălit odată Charlie Chaplin în legătură cu o femeie


Charlie Chaplin 3Charlie Chaplin a fost odată victima unei farse josnice. Făcând cunoştinţă, în Germania, cu noul star de cinema, Pola Negri, el i-a şoptit unui prieten – după cum se va vedea, nu un prieten adevărat: „Cum spuneţi voi în germană: «Sunteţi cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată»?” „Du bist ekelhaft”, a sosit răspunsul.

Aşadar, înclinându-se respectuos, Chaplin a încercat să-şi spună replica – şi s-a trezit plesnit peste faţă. Nedumerit, doar mai târziu avea să afle că, de fapt, el îi spusese: „Sunteţi dezgustătoare”. Bine că nu i-a spus „Sunteţi o târfă…”


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu