D’exiles Prevost, cunoscut şi sub numele de abatele Antoine Francois, este un prozator francez rămas celebru datorită romanului „Manon Lescaut” scris în 1731, în care prezintă decăderea morală a nobilimii feudale, lucrare prin care inaugurează exotismul în literatura franceză.
Călugărindu-se, el a avut parte de o moarte tragică, dar şi neobişnuită. După cum relatează unii istorici, pe 25 noiembrie 1763, după ce a luat cina la călugării benedictini de la Mânăstirea Sfântului Nicolae din Acy, abatele a fost lovit de apoplexie şi a căzut la rădăcina unui copac în pădurea Senlis, în locul numit Croix-de-Courteuil, unde a fost găsit a doua zi, fără simţire, ţeapăn şi îngheţat.
Fiind crezut mort, justiţia a dispus să i se facă autopsia, pentru a se află adevărata cauză a morţii. în momentul când bisturiul i-a deschis toracele… „cadavrul” a scos un răcnet care a cutremurat sala de operaţie. Îngrozit, chirurgul a încercat să-şi coase pacientul la loc, dar rana era prea adâncă şi ghinionistul abate n-a mai putut fi salvat. A fost înmormântat la mânăstirea benedictină unde se ospătase pentru ultima oară.











