Pasionaţii misterelor cu patină istorică au acum un nou subiect de conversaţie: după succesul romanului „Codul lui Da Vinci”, doi autori, pasionaţi de artă, au lansat recent pe piaţa cartea „Secretele Capelei Sixtine”, dedicată maestrului Michelangelo Buonaroti. În cele 320 de pagini ale cărţii, Roy Doliner şi Benjamin Blech încearcă să-şi convingă cititorii că Michelangelo a folosit un „cod” pentru realizarea Capelei Sixtine, atât de secret încât cel atribuit lui Leonardo da Vinci de Dan Brown pare banal.
În 1975, atunci când chirurgul Frank Mershberger din statul Indiana, SUA, a intrat pentru prima dată în Capela Sixtină şi a privit fresca „Crearea lui Adam” a avut o impresie de familiaritate stranie. Apoi a rămas stupefiat. Dumnezeu care întinde mâna spre Adam este reprezentat în interiorul unei mantii care este secţiunea exactă a unui creier uman, ca şi cum ar fi fost copiat din manualul unei şcoli de medicină, scrie ziarul „La Stampa”, citat de Rompres. „De ce oare l-a pus Michelangelo pe Dumnezeu în interiorul unui creier?”, s-a întrebat Mershberger. Răspunsul vine din cele 320 de pagini ale cărţii „The Sistine Secrets” (Secretele Capelei Sixtine) publicată de editura HarpersCollins şi semnată de Roy Doliner, cercetător de artă şi profesor la Muzeele Vaticane, şi Benjamin Blech, profesor de Talmud la Yeshiva University din New York şi considerat unul dintre cei mai prestigioşi rabini cabalişti.
„Codul lui Michelangelo” se bazează pe simbolurile Kabbalah. Buonarroti a împânzit Boltă şi „Judecata de Apoi” cu mesaje care trimit la mistică ebraică. Începând chiar cu omul creat din minte deoarece interpretarea cabalistică spune că fiinţă umană este rodul cunoaşterii, localizată în emisfera dreaptă a creierului, exact în locul în care Michelangelo îl înfăţişează pe Dumnezeu.
Cartea, care tocmai a fost publicată în SUA, îl însoţeşte pe cititor printr-o miriadă de exemple similare, parţial reelaborate din studii precedente, parţial găsite de autori, aşa cum se întâmplă în cazul cercului aurit de pe mantia lui Aminadab, apărut cu prilejul restaurării din perioada 1980-1999, care trimite la simbolul ruşinii pe care evreii erau obligaţi să-l poarte pe haine, pe vremea lui Michelangelo. În mod similar, în Cercul Aleşilor din Judecata de Apoi se afla, chiar deasupra lui Iisus, doi evrei care au pe cap pălării asemănătoare cu cele pe care Inchiziţia îi obliga să le poarte pentru a se deosebi de creştini: cu cele două vârfuri care aminteau de diavol.
Profilul Judecăţii de Apoi aminteşte de cel al Tablelor Legii, tot aşa cum dimensiunile Capelei Sixtine sunt milimetric identice cu cele ale sanctuarului Eichal din Templul lui Solomon, dar ceea ce frapează cel mai mult este modul în care Blech şi Doliner au reuşit să identifice în cele patru colţuri ale Boltei, litere ebraice alcătuite din membre ale personajelor reprezentate şi care trimit la concepte cabalistice: Ghimel de la gvura (orgoliu) în frescă înfăţişându-i pe David şi Goliat, sau Chet de la chessed (pietate) în cea a Iuditei şi servitoarea ei, în timp ce picioarele şi degetele lui Iona formează Hei care corespunde numărului 5, câte sunt cărţile Vechiului Testament. Iona este înfăţişat într-un peste mare, aşa cum sugerează „Midrash” şi nu în tradiţionala balenă a culturii creştine.
Şi în ceea ce priveşte Arca lui Noe imaginea evocă Talmudul, deoarece este vorba de o mare cutie plutitoare. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Eva care se naşte, nu din coasta lui Adam, ci din şoldul acestuia. Totodată, fructul tentaţiei din Pomul Cunoaşterii în Eden nu este mărul din tradiţia creştină ci smochinul, aşa cum relatează Midrash.
În ceea ce priveşte motivul pentru care Michelangelo a împânzit cu simboluri şi mesaje cabalistice inima Bisericii catolice, care era şi sediul Inchiziţiei, opinia autorilor este că el e consecinţă cunoştinţelor dobândite în adolescenţă de la Giovanni Pico della Mirandola, cel mai important cabalist creştin al Renaşterii, şi de la Marsilio Ficino, fondatorul Academiei din Florenţa familiei Medici, unde Cosimo Medici a ales să primească şi să-i protejeze pe evrei cu rezultatul de a găzdui eminenţi cabalişti care au resuscitat interesul pentru cunoaşterea transmisă din epoca Vechiului Testament.
Ajunşi la ultima pagină a cărţii ai impresia că Blech şi Doliner identifica cheia „codului lui Michelangelo” în opţiunea de a construi o punte ezoterică între creştinism şi ebraism, care de altfel coincide şi cu identitatea autorilor: un rabin pe care l-a binecuvântat la Vatican, în 2005, Papa Ioan Paul al II-lea, iar în 2006 l-a însoţit pe actualul Suveran Pontif la Auschwitz, şi un pasionat de artă care îşi petrece zilele între „Sistine Secrets”.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Pasionaţii misterelor cu patină istorică au acum un nou subiect de conversaţie: după succesul romanului „Codul lui Da Vinci”, doi autori, pasionaţi de artă, au lansat recent pe piaţa cartea „Secretele Capelei Sixtine”, dedicată maestrului Michelangelo Buonaroti. În cele 320 de pagini ale cărţii, Roy Doliner şi Benjamin Blech încearcă să-şi convingă cititorii că Michelangelo a folosit un „cod” pentru realizarea Capelei Sixtine, atât de secret încât cel atribuit lui Leonardo da Vinci de Dan Brown pare banal.
