Chiar a inventat genialul Tesla o maşinărie de produs cutremure artificiale? O poveste fascinantă din New York-ul anului 1898…


Într-o zi liniştită din anul 1898, locuitorii mai multor clădiri din Manhattan (New York / SUA) s-au panicat atunci când au început să simtă o cutremurare puternică, care a făcut ca toate clădirile din jur să se zgâlţâie. Oamenii au început să alerge speriați pe străzile din New York.

Poliţia din New York a aflat că acest „cutremur” era limitat în acea mică parte din oraş şi nu în întreaga citadelă, aşa cum ar fi fost normal (dacă era un seism natural). Deja poliţiştii au început să bănuiască cine ar fi putut fi vinovatul pentru acest eveniment, aşa că au trimis 2 agenţi la adresa „Strada East Housten nr.46”. Chiar înainte de a intra în clădire, poliţiştii au remarcat că acel cutremur se oprise; atunci când ei au trecut prin ușa unui laborator, au fost întâmpinaţi de un om înalt şi slab, cu mustaţă, îmbrăcat elegant şi având în mână un ciocan.

Bărbatul le-a spus calm: „Domnilor, îmi pare rău. A fost doar un fleac; aţi ajuns prea târziu la experimentul meu. A trebuit să-l opresc brusc. Totuşi, dacă veţi veni în această seară, voi avea un alt oscilator, ataşat unei platforme. Acum trebuie să plec, pentru că am atâtea multe lucruri de făcut”. Iar acest bărbat nu era nimeni altul decât genialul savant Nikola Tesla.

Cauza acelui incident fusese un mic oscilator electromecanic, cu care Tesla experimenta în acea zi. După ce oscilatorul a fost așezat pe un stâlp din laboratorul său, vibrația cauzată de acest instrument a început să se răspândească din subteranul clădirii sale spre clădirile învecinate. Atât de absorbit și de fascinat era Tesla de experimentul său, încât el a decis să nu-i pună capăt decât până în momentul în care întreg laboratorul său s-a cutremurat puternic.

Într-un interviu ulterior, genialul inventator a spus că un asemenea dispozitiv ar putea pune la pământ podul Brooklyn în mai puţin de o oră și, o mașinărie adecvată ar fi capabilă să împartă Terra în mai puţin de două ore!


Lasă un comentariu