Cea mai mare crimă a lui Stalin: “foametea neagră” din 1932-1933 din Ucraina

În lucrarea sa din 1997, Black Famine in Ukraine 1932-1933: A Struggle for Existence, apărută în Forum Ukrainian Review, Andrew Gregorovich a numit această foamete tragică „cea mai mare dintre crimele lui Stalin”. Se pare că ea a omorât circa 7 milioane de oameni. Stalin însuşi, într-o conversaţie avută în 1942 cu Winston Churchill, a spus că 10 milioane de oameni au murit din cauza colectivizării.

Astăzi, colectivizarea fermelor este considerată aproape în mod unanim drept cea mai ineficientă metodă de cultură agricolă şi de creştere a animalelor. Pentru Stalin şi pentru bolşevici, colectivizarea însemna implementarea glorioasă a doctrinei sovietice. Mulţi ţărani ruşi, cărora li se inoculase ideea confiscărilor abuzive operate de regimul comunist, nu au protestat împotriva colectivizării. Dar în Ucraina, proprietatea privată asupra exploataţiilor agricole şi a terenului avea o tradiţie de sute de ani, astfel încât ţăranii nu au fost la fel de dispuşi să se împace cu situaţia.

Aşa cum arată James Corneli în The Great International Disaster Book, Uniunea Sovietică a exportat 1,7 milioane tone de grâne în 1932 şi 1,8 milioane tone în 1933, care ar fi asigurat unui număr de 17,5 milioane de oameni o cantitate de 1000 de calorii pe zi pe parcursul a doi ani.

Ţăranii din Ucraina: ucişi pentru că se opuneau colectivizării

Un articol din 18 iulie 1932 apărut în ziarul rus Svoboda (citat ulterior în The Ukrainian Weekly), cu titlul “Foametea în Ucraina Sovietică şi principala ei cauză”, consemna: „Recolta din 1931 a fost îmbelşugată, dar guvernul a luat măsuri atât de drastice încât ţăranii a trebuit să dea 70% din tot ceea ce au recoltat.” O parte din chiaburii ucraineni (ţăranii înstăriţi) s-au opus colectivizării. Mulţi dintre ei au preferat să-şi ucidă vitele, decât să le ducă la colhoz. Alţii au încercat să fugă în România sau în Polonia, dar au fost ucişi de trupele sovietice atunci când au vrut să treacă graniţa. (Uneori, cadavrele erau lăsate să putrezească la vedere, pentru a-i descuraja pe alţi ucraineni să părăsească Mama Rusia.) Există şi relatări despre bolşevicii care au dat foc satelor ucrainene pentru a-i împiedica pe ţărani să fugă în alte ţări.

Ţăranii mâncau pâine neagră contaminată cu ciuperci

Ţăranii care au rămas în Ucraina au fost trataţi aproape la fel de rău. Cei cultivatori – chiar dacă mureau de foame – erau trimişi la închisoare, în exil, în Siberia sau erau ucişi dacă nu puteau face faţă cotelor uriaşe de grîne impuse de guvernul sovietic. Unii ţărani au încercat să supravieţuiască vânzând tot ceea ce aveau, inclusiv o parte din haine, pentru a cumpăra pâine de secară pe piaţa neagră, pâine care era adesea contaminată cu diverse ciuperci. Acestea provocau infecţii şi, în cazuri extreme, boli şi moarte.

Cine ascunde mâncarea, va fi împuşcat!

Unii au încercat să ascundă de colectorii guvernamentali hrana pe care o produseseră. Şi aceştia au fost aspru pedepsiţi. În august 1932, guvernul sovietic a dat o directivă potrivit căreia orice ţăran descoperit că a ascuns alimente urma să fie împuşcat.

Cârnaţi din carne de om…

Ca şi în alte perioade de foamete catastrofală din istoria omenirii, canibalismul a fost ultima soluţie pentru oamenii înfometaţi. Adesea se vindeau în secret cârnaţi din carne de om şi diverse alte specialităţi de carne. Uneori în carnea gătită putea fi văzut câte un deget de la mână sau de la picior.

Stalin ascunde lumii adevărul

Guvernul sovietic de sub conducerea lui Stalin a ascuns lumii exterioare această cumplită foamete şi a controlat cu stricteţe accesul la informaţie al ziariştilor străini. Se spune că ziariştii străini erau singurele persoane din afara guvernului cărora li se puneau la dispoziţie orice fel de alimente şi în orice cantitate, în orice moment.

Ce face guvernul rus?

The Ukrainian Weekly raporta că titlurile din ziarul rus Svoboda din ziua de 30 septembrie 1932 anunţau: „Criza din Uniunea Sovietică se adânceşte”. După cum se spunea în articol, guvernul sovietic avea de rezolvat imediat trei probleme majore. Trebuia cumva să găsească alimente pentru populaţia URSS; urma să dezvolte foarte mult comerţul exterior al ţării şi trebuia să producă imediat cele necesare traiului zilnic al cetăţenilor sovietici. După cum arată Svoboda, „Guvernul căuta o soluţie socialistă pentru această situaţie”.

Stalin putea să pună capăt foametei, dar a provocat intenţionat genocidul

Stalin ar fi putut pune capăt imediat foametei, furnizând grânele care fuseseră confiscate de la cei care mureau de foame. Faptul că nu a făcut acest lucru, combinat şi cu cotele de grâne imposibil de atins, dovedeşte că politica lui Stalin era o politică de genocid şi că el intenţiona să rezolve „problema ucraineană” prin dublul atac al „deschiaburirii” şi al colectivizării.

Şapte milioane de oameni au murit de o moarte oribilă din cauza acestui dezastru orchestrat de guvern. Pînă în ziua de astăzi mai există prostalinişti care susţin că foametea nu a fost provocată de mâna omului şi că cele „cîteva” decese s-au datorat secetei prelungite din Ucraina, deşi rapoartele meteorologice arată că precipitaţiile din zonă, în perioada foametei, s-au menţinut în limite normale.

Comments are closed.