Ce primeau în trecut copiii la colindat? Covrigi, bomboane şi portocale – foarte rar bani, ca în ziua de azi


Astăzi, colindele încep să fie din ce în ce mai rare (cel puţin la oraşe), deşi la ţară (din fericire), tradiţia încă se mai păstrează. Dar, cum era cu colindul acum aproape 100 de ani, în perioada interbelică? Aflăm asta dintr-o lucrare „Captivantul Bucureşti interbelic”, scrisă de Graziella Doicescu.

Astfel, copiii ieşeau la colindat în ajunul Crăciunului cu „traistele de gât şi un ciomag în mână care să-i apere de eventualii câini ieşiţi în cale”. În loc de bani, copiii primeau covrigi cu susan, nuci, mere, mandarine, portocale şi bomboane.

Bani nu se obişnuia să se dea decât la casele care nu se pregătiseră pentru colind. Însă, cele mai multe case se pregăteau, cumpărând din timp cantităţi imense de covrigi, câte 200-300 de covrigi.

Când se umpleau traistele, colindul se termina, iar copiii se duceau fiecare la casele lor. Bucuria cea mai mare era să răstoarne traistele pe masă, săculeţi plini de covrigi, portocale, bomboane şi alte bunătăţi.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.