„Casa miracolelor” din Sydney, locul în care oamenii sunt vindecaţi cu ajutorul unui „ulei miraculos” de origine misterioasă!


Haunted house in LondonÎn suburbiile din Sydney, există o mică casă în care se spune că au loc diverse minuni. În 2006, la trei luni după ce fiul lor în vârstă de 17 de ani a murit într- un accident de mașină, George și Lina Tannous au fost șocați să observați că pereții din camera băiatului decedat s-au îmbibat cu un misterios ulei aromatic (mir). Curând, ei au devenit convinşi că uleiul era de origine supranaturală, fiind trimis de fiul lor din ceruri, pentru a comunica cu ei.

Cum ştirile despre misterioasa „Casă a Miracolelor” au început să se răspândească, faima ei a devenit din ce în ce mai mare, iar credincioșii au venit să bată la ușa familiei Tannous. Ei chiar au observat că uleiul misterios, însoţit de rugăciuni, părea să aibă proprietăți vindecătoare. Pelerinii tot veneau, astfel încât soţii Tannous au transformat casa lor într-o capelă deschisă 24 din 24 de ore. Un preot catolic local a devenit convins că fenomenul era în mod clar o minune, și chiar a început miruirea oamenilor cu ulei. Chiar şi problema domnului Tannous cu legea în 2010 (el a fost implicat într-un caz de fals) nu i-a oprit pe oameni să vină în „Casa Miracolelor”.

Iată unul din cazurile în care vindecarea s-a produs după folosirea acestui mir miraculos. Elana Ibiahim, o fată de 12 ani, spune că durerile ei de articulaţii au dispărut după folosirea elixirului magic din dormitorul adolescentului: „Eram bolnavă, aveam probleme cu articulaţiile, care tot se umflau. Din cauza lor, nu putea să îngenunchez sau să scriu. După ce le-am dat cu mir, încă din prima zi toată durerea a dispărut”, a spus Elaine.

Uleiul-minune, care a fost testat în 2007 și s-a dovedit a fi o combinație între ulei și apă, el fiind încă prezent pe pereții casei, chiar şi în ziua de astăzi, iar adevăratele sale origini rămân un mister. Cei din familia Tannous susţin originea divină a mirului. Cu toate că ei au refuzat să ia vreodată bani de la vizitatori, președintele asociației locale a scepticilor are propriile sale suspiciuni cu privire la autenticitatea substanței misterioase.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO