Undeva în jurul anului 1850, un tânăr muncitor englez, pe nume John Davies, a fost condamnat la spânzurătoare de către un tribunal galez, pentru că ar fi atacat și prădat doi călători, pe drumul din apropiere de Montgomery. Davies a protestat tot timpul, susținând că, dimpotrivă, cei doi au încercat să-l atace și să-i fure banii, apoi l-au dus în oraș acuzându-l de furt. Pentru că ei erau doi, mărturia lor a atârnat mai greu în decizia tribunalului, chiar dacă cei doi nu se bucurau, totuși, de cea mai bună reputație în ținut.
Urcând pe eșafod, Davies a mai protestat pentru ultima oară, de data aceasta într-o manieră originală, spunând: „Sunt nevinovat și mor rugându-mă la Dumnezeu să-mi probeze într-un fel nevinovăția, și de aceea, fie ca pe mormântul meu să nu crească niciodată iarbă!”
După ce a fost spânzurat, englezul a fost îngropat în micuțul cimitir din Montgomery. Foarte curând, s-a remarcat că mormântul său era diferit de celelalte, căci, într-adevăr nu era acoperit de vegetație. Mormântul lui John Davies nu era decât un patrulater gol.
Bineînțeles că vestea s-a răspândit în ținut și în scurt timp la mormântul lui a început un adevărat pelerinaj. Agasată, municipalitatea a acoperit mormântul cu gazon. În scurt timp acesta s-a îngălbenit și s-a uscat. S-a adus pământ îngrășat, din grădinile oamenilor, pe care s-a semănat din nou gazon. În zadar! Pământul devenea sterp. Nici cea mai mică buruiană nu creștea pe el.
Către sfârșitul secolului al XIX-lea, la mai bine de 30 de ani de la moartea lui Davies, pentru a se permite lărgirea unui drum și construirea altuia, tot cimitirul a fost mutat și refăcut. Mai mult decât atât, pentru a se egaliza nivelul, a fost adus pământ nou într-un strat de 60 de centimetri. Aleile au fost din nou trasate și, grație îngrijitorilor cimitirului care au semănat iarbă, în câteva săptămâni, întreaga zonă a fost acoperită de un gazon verde și frumos. Cu o singură excepție! Mormântul lui John Davies a rămas în continuare un dreptunghi de pământ negru pe care nu crește nimic…
