Astana din Kazahstan, capitala malefică a ocultiştilor şi a francmasonilor?


Kazahstanul este o ţară aflată în Asia Centrală, fiind al 9-lea stat din lume ca suprafaţă (2.727.300 kmp). Teritoriul a fost locuit de triburi nomadice, kazahii constituind un grup distinct începând cu secolul al 15-lea. Ruşii au încorporat teritoriul Kazahstanului în Imperiul Rus pentru aproape 2 secole (1731-1917). După revoluţia bolşevică din 1917, Kazahstanul a fost împărţit de câteva ori, înainte de a face parte din URSS, începând cu anul 1936. Ţara şi-a declarat independenţa în anul 1991.

Kazahstanul este o ţară foarte bogată în resurse naturale: uraniu, crom, aur, cupru, zinc, fier şi cărbune. Este un mare exportator de diamante şi are în subsol mari cantităţi de petrol şi gaze naturale. Cu aşa bogăţii, cei care se află la conducerea acestui stat sunt adevăraţi şeici arabi!

Această ţară mai are o caracteristică specială: capitala ei (Astana) a fost construită în mijlocul deşertului din stepele Asiei, fiind prima capitală a secolului XXI. Este o capitală futuristă care în schimb promovează adorarea Soarelui, ocultismul şi … Noua Ordine Mondială. Să ne uităm la câteva din construcţiile sale şi să vedeţi cum ele promovează atât de clar ocultismul … Aici vor să-şi mute Illuminati sediul?

Piramida păcii

Concepută de cel mai prolific arhitect britanic, Lord Norman Foster, această gigantă piramidă ce a costat 58 de milioane de dolari, este o prezenţă ciudată în stepele Asiei. Clădirea este dedicată „renunţării la violenţă” şi „aducerii împreună a tuturor religiilor lumii”.

Norman Foster spune că această clădire nu are simboluri religioase ce pot fi recunoscute, care permit reunificarea armonioasă a confesiunilor. În realitate, piramida este un templu pentru ocultişti, pentru care unica lor religie adevărată este adorarea Soarelui.

Monumentul Bayterek

Construit din nou de acelaşi arhitect britanic ce a ridicat Piramida Păcii,  Sir Norman Foster, monumentul este menit în a scoate în evidenţă miticul copac al vieţii şi pasărea magică a fericirii. Pasărea, numită Samruk, îşi ţine oul în crăpătura dintre cele două ramuri ale copacului.

Oul – globul de aur din vârful monumentului – reprezintă încă o dată Soarele, suprema zeitate pentru ocultişti. Acest copac al vieţii semnifică canalul prin care spiritele părăsesc lumea materială şi se alătură lumii divine. Acest concept este caracteristic majorităţii societăţilor ezoterice.

Stâlpii masonici

Cele două turnuri aurite din capitala Astana se aseamănă foarte bine cu simbolul de bază al francmasoneriei: cei doi stâlpi. Aceşti doi stâlpi francmasonici fac referinţă la stâlpii antedeluviuni, pe care ar fi fost inscripţionaţi toate ştiinţele omenirii. Povestea stâlpilor masonici este relatată în ramura francmasoneriei cunoscută ca Ritul Scoţian Antic şi Acceptat: astfel, pe timpul patriarhului biblic Enoh, care prevăzuse că lumea va trece printr-un dezastru, manifestându-se printr-un potop de apă, ori prin foc, acesta voia ca să se păstreze măcar o parte din cunoştinţele omului din acele vremuri. Prin urmare, a inscripţionat câteva informaţii pe două coloane, una din cărămidă şi cealaltă din piatră. Aceste coloane au rezistat potopului şi au fost apoi descoperite una de evrei (în timpul construcţiei templului lui Solomon din Ierusalim), iar cealaltă de egipteni. Mai multe informaţii găsiţi în acest articol: Marele secret al masoneriei: stâlpii lui Enoh de dinaintea potopului lui Noe.

Palatul prezidenţial

Plasat în zona centrală a oraşului, Palatul prezidenţial se află la capătul rutei ceremoniale care începe cu Turnul Bayterek. Un dom mare se află situat deasupra palatului, reprezentând principiul feminin, în opoziţie cu falicul turn Bayterek, ce reprezintă principiul masculin. Acest model este găsit în câteva oraşe principale ale lumii, printre care Washington-ul şi Paris-ul.

În concluzie: ce caută atâtea clădiri cu simbolism ocult într-un oraş situat în centrul stepelor din Asia? Să mai aduc aminte că Astana e anagrama lui Satana? Adică, dacă schimbăm ordinea lui „s” cu „a” în cuvântul Astana rezultă Satana?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock