Apar din ce în ce mai multe fenomene stranii pe cer în ultima perioadă! Ceva rău este pe cale să se întâmple?


Scriam în articolul de pe 11 octombrie 2022 – Panică în lume: mai multe coloane de lumini misterioase au fost observate în mai multe părţi ale lumii! – despre faptul că pe paginile de socializare au apărut mai multe fotografii ciudate ale unor „coloane de lumini” observate în diverse părţi ale lumii – Grecia, Filipine sau Japonia. Dar, acestea nu sunt singurele „semne de pe cer”. Se pare că cerul ne trimite mai multe semne de avertizare – ceva cataclismic este pe cale să se întâmple? Trebuie să ne pregătim pentru ce e mai rău? Iată câteva semne şi eventuala lor legătură cu Apocalipsa lui Ioan şi alte cărţi ale Noului Testament din Biblie. Trebuie să reţineţi că acestea sunt doar nişte speculaţii, care pot fi adevărate sau nu.

„Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ spaimă întru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi al valurilor. Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina.” (Luca 21:25-26).

Nor în flăcări (St. Petersburg / Rusia):

Coloane de lumină deasupra oraşului Belgorod (Rusia):

Imens nor lenticular, care se aseamănă cu un vulcan în China:

Nor straniu de tip OZN în Turcia:

Coloane misterioase de lumină în Japonia:

Coloane de lumină ciudate în Filipine:


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu