Site de secrete, stiinta si metafizica

Anul 2009: anul lui Galileo Galilei

1 9

galileogalileiAnul 2009 va fi anul internaţional al astronomiei. Se celebrează, în acest fel, 400 de ani de la primele observaţii astronomice făcute de Galilei, cu ajutorul lunetei. 400 de ani de la un moment crucial care a schimbat istoria ştiinţei, şi, poate, istoria lumii moderne. “Cazul Galilei” a început cu o carte şi câteva pamflete şi nu este închis nici acum. Abia în 1992 sentinţa de condamnare pentru erezie a fost ridicată de Vatican, iar faptul că nu demult papa Benedict al XVI-lea a lăudat contribuţia lui Galileo Galilei la mai bună înţelegere a Universului şi a legilor naturii a ajuns în fluxul principal de ştiri al tuturor agenţiilor de presă.

Ca orice mare eveniment, şi această aniversare are o poveste. Ca toate poveştile bune, şi aceasta începe cu o carte. Publicată la Veneţia, în 1610, cartea Sidereus Nuncius i-a adus celebritate aproape instantanee autorului ei. Pe bună dreptate : nu se întâmplă prea des ca într-o singură carte să fie anunţate patru descoperiri astronomice epocale. Câteva apar chiar din titlu : “Mesagerul stelar (sau mesajul din stele). Dezvăluind mările şi minunatele lucruri care se arată privirii oricui, dar în special filosofilor şi astronomilor, lucruri minunate observate de Galileo Galilei, patrician florentin şi matematician oficial al Universităţii din Padova, cu ajutorul unei lentile spion construită de curând de acesta, [descoperiri] pe faţa lunii, nenumărate stele fixe în Calea Lactee, stele nebuloase, dar în special patru noi planete care se rotesc împrejurul stelei lui Jupiter, la intervale inegale şi cu perioade de o minunată rapiditate, şi care, neştiute de nimeni până astăzi, au fost descoperite de curând de autor şi denumite stele mediceene”.

sidereusAutorul cărţii era la data aceea profesor de matematică la Universitatea din Padova.

În 1609, Galileo Galilei aude de noul instrument astronomic construit de un olandez pentru a spiona, pe mare, mişcarea corăbiilor inamice. Se familiarizează cu principiul de construcţie al instrumentului şi construieşte el însuşi un astfel de sistem de “lentile spion” cu care face apoi o demonstraţie impresionantă în faţa senatului venetian.

Este o remarcabilă mişcare de imagine, încheiată cu donarea instrumentului către republica veneţiană. Ca urmare, Galileo Galilei îşi consolidează poziţia la universitate şi obţine o dublare a salariului.

Şi, în acelaşi an, profesorul de matematică se apucă serios de astronomie, punând la lucru noul instrument. Un an mai târziu, Mesagerul stelar se deschide cu afirmaţia:

“În acest mic tratat voi prezenta câteva lucruri de mare interes pentru toţi cei ce studiază fenomenele naturii… De mare interes, spun, prin meritul lor intrinsec, prin absolută noutate, şi, în cele din urmă, datorită minunatului instrument cu ajutorul cărora le-am descoperit”

Galilei nu este inventatorul telescopului, deşi se laudă cu aceasta pe coperta cărţii. Este însă primul savant care îndreaptă telescopul spre cer. Iar descoperirile anunţate de Mesagerul stelar aruncă în aer tot ce se ştia până acum. Este greu de imaginat o revoluţie mai radicală, mai completă, decât cea cuprinsă în cele câteva zeci de pagini ale cărţii lui Galilei.

În 1609, astronomii, fizicienii şi oamenii de rând credeau că trăiesc într-un cosmos ordonat, sferic, închis şi mic, având în centrul Pământul, locul privilegiat al Creaţiei divine. Împrejurul Pământului, stelele şi planetele se roteau pe sfere solide, cristaline, imateriale (sau, în orice caz, făcute dintr-o altfel de materie decât cea terestră). În anul în care Galileo Galilei îşi construieşte un telescop şi îl îndreaptă spre ceruri, probabil că singurul care credea altceva era matematicianul, astronomul şi astrologul imperial Johannes Kepler. În primii ani ai secolului al XVII-lea, Kepler publicase o serie de cărţi în care încerca să construiască, cu ajutorul unor serii întregi de noi observaţii astronomice, o altă imagine a lumii, una care să susţină mai degrabă strania teorie emisă cu aproape 100 de ani în urmă de Nicolaus Copernicus.

Adică o lume în care nu Pământul, ci Soarele este centrul universului. Dar şi universul lui Copernicus, şi universul lui Kepler erau tot nişte construcţii sferice, mărginite şi relativ mici, ierarhic organizate, în care Pământul era alcătuit din cu totul altă materie decât cerurile. Şi toate aceste construcţii se întemeiau pe observaţii astronomice făcute cu ochiul liber.

Prin telescop, Galilei vede altceva : mai întâi, relieful Lunii. Un corp ceresc cu munţi şi vai, adică foarte asemănător cu Pământul. Apoi, în locul stelelor fixe ale căror poziţii erau cunoscute încă din antichitate, Galilei vede mii de alte stele noi în Calea Lactee. Ce erau toate aceste stele noi şi încă nevăzute de nimeni niciodată ? Ar fi putut fi ele obiecte cosmice situate “mai departe” decât celelalte ?

Cea mai mare descoperire era însă, de departe, descoperirea a patru noi planete, care, în plus, se roteau în jurul unei alte planete mai mari, Jupiter. Asta nu se potrivea cu nici unul din modelele de univers propuse până atunci, nici măcar cu propunerea revoluţionară făcută de Kepler cu câţiva ani înainte, de a ne imagina că planetele se rotesc în jurul soarelui pe orbite de o formă alungită şi nu circulară. Numărul planetelor era considerat fix, iar structura orbitelor lor dădea structura de ordine a Universului. Sateliţii lui Jupiter aruncau în aer toate principiile fizice ale momentului.

Am descoperit 4 noi planete pe care nu le-a văzut nimeni, de la începuturile lumii – scrie Galilei în cartea lui. Şi această descoperire ne spune că toate teoriile noastre despre univers sunt greşite. Nu e de mirare că Mesagerul stelar a avut un impact imediat. O a doua ediţie a cărţii a fost publicată aproape imediat, la Frankfurt. Şi reacţia nu s-a lăsat aşteptată. Unul dintre primii care au reacţionat a fost astrologul imperial, Johannes Kepler. În 1610 apare la Florenţa O discuţie cu mesagerul stelar. Kepler, deşi nu are telescop, confirmă descoperirile lui Galilei şi salută începutul unei noi epoci în astronomie. Şi, probabil (putem spune astăzi) începuturile ştiinţei moderne.

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie