Legenda misterioasă a lui „Codex Gigas”, manuscrisul medieval despre care se crede că ar fi fost scris de Satana. De ce împăratul Rudolf al II-lea era obsedat de această carte?

Împăratul habsburg Rudolf al II-lea a venit pe lume la 18 iulie 1552. Tatăl său a fost Maximilian al II-lea, împărat al Sf.Imperiu Roman, rege al Boemiei, Ungariei și Croației, iar mama sa a fost Maria a Spaniei, fiica împăratului …

Cititi mai multe

O ipoteză prea fantastică pentru a fi adevărată: „Steaua de la Betleem” (cea care a indicat naşterea lui Iisus Hristos) n-ar fi fost altceva decât o imensă navă spaţială inteligentă!?

Precum aproape toţi ştim, la naşterea lui Iisus Hristos au venit „3 magi de la răsărit”, pentru că au văzut o „stea”, ca semn aş naşterii unui Mântuitor al lumii: „2. Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci …

Cititi mai multe

NASA spune că a descoperit o planetă posibilă plină de viaţă, aflată la imensa distanţă de… 1.200 de ani-lumină! Bine că nu e în stare să descopere „planeta X” din sistemul nostru solar, aflată de 12.000 de ori mai aproape…

Iată ce putem citi pe ziaruldeiasi.ro: O exoplanetă telurică denumită Kepler-62f şi descoperită de telescopul orbital Kepler la aproximativ 1.200 de ani lumină de Terra, pe orbita stelei Kepler-62 aflată în constelaţia Lira, ar putea dispune de un ocean vast …

Cititi mai multe