Miturile despre Marele Potop sunt aproape universale. De la Manu și peștele divin din Rig Veda, la Utnapishtim în Sumer, Noe în Biblie și Deucalion în miturile greceşti… avem aceeași poveste care se repetă: un avertisment, un potop, un supraviețuitor și o resetare a civilizației. Din punct de vedere geologic, ceva dramatic s-a întâmplat în urmă cu aproximativ 12.800 de ani (9.800 î.Hr.)… începutul lui „Younger Dryas” („Dryasul tânăr”) – o perioadă de răcire globală bruscă, creștere a nivelului mării, extincție a megafaunei și incendii masive. Unii oameni de știință cred că impactul cu o cometă a declanșat-o… bazându-se pe descoperirea unui strat negru mat găsit în America de Nord și în părți ale Europei, bogat în nano-diamante și alți markeri de impact. Cam în aceeași perioadă (circa 9600 î.Hr.), misteriosul sit Gobekli Tepe apare în Turcia. Niciun semn de agricultură, nicio așezare permanentă… doar o zidărie precisă, aliniată cu stelele.
Platon plasează distrugerea Atlantidei la „9.000 de ani înainte de Solon”: aproximativ aceeași perioadă. Există, de asemenea, ruine scufundate în largul coastelor Indiei (Khambhat), Japoniei (Yonaguni) și Bahamas (Bimini Road), alături de dovezi ale planificării urbane la scară largă în locuri considerate cândva a fi zone sălbatice (Amazonia, America Centrală, Asia de Sud-Est).
Ar putea fi aceste povești și structuri rămășițe ale unei civilizații pierdute, una perturbată sau dispărută de evenimentul Dryas tânăr? Aceste societăți se reconstruiau… sau își aminteau? Memorie colectivă? Cataclism natural? Sau ceva mai mult?
Iată o scurtă prezentare generală de 5 minute care leagă miturile, ruinele și știința (vedeţi videoclipul YouTube de mai jos):











