Povestea lui Njabia Bâté începe în pădurile din regiunea Mayo-Kebbi (Ciad / Africa), unde granițele dintre mit și realitate adesea se estompează. Când exploratorul britanic Ghost Freeman a ajuns în satul Fianga în 1934, a fost atras de poveștile despre un om cu coarne – povești care sunau mai mult a folclor decât a fapte reale. Totuși, ceea ce a găsit Freeman nu a fost o creatură legendară, ci un om ale cărui excrescențe asemănătoare coarnelor care ieșeau din craniu sfidau înțelegerea convențională.
Venerat de unii ca vindecător ales de spirite și temut de alții, Njabia trăia într-o izolare liniștită, înconjurat de natură și mister. În ciuda izolării, cunoștințele sale despre plantele medicinale și despre tradițiile pădurii erau de neegalat, făcându-l înțelept. Pentru locuitorii din Fianga, coarnele lui Njabia erau dovezi ale unor forțe spirituale dincolo de înțelegerea umană. Dar pentru lumea științifică, mai ales după publicarea relatării lui Freeman, Njabia a devenit un subiect de fascinație și dezbatere.
Cea mai probabilă explicație medicală pentru afecțiunea sa poartă numele de „coarne cutanate”, niște excrescențe keratinoase rare care se pot forma din cauza unor probleme cronice ale pielii sau a unor boli subiacente. Deși sunt înțelese medical astăzi, astfel de afecțiuni erau – și în unele locuri încă sunt – interpretate printr-o viziune supranaturală, ducând adesea la frică şi la crearea de mituri. Cazul lui Njabia, care face legătura dintre știință și folclor, rămâne un exemplu puternic al modului în care corpul uman poate provoca uimire și neînțelegere în egală măsură.
Chiar dacă povestea sa a câștigat atenție internațională, Njabia a ales să rămână în patria sa, departe de curiozitatea oamenilor de știință. A murit așa cum a trăit – în mare parte ascuns de lume, învăluit în liniștea protectoare a pădurii.











