
Dacă zimbrul a intrat demult în legendă, în schimb balaurul mai trăiește și poate fi întâlnit în niște munți tot atât de bătrâni ca și el, în Munții Măcinului. E la fel de lung ca și faimosul Kaa, șarpele din „Cartea junglei”, e galben ca și el, cu pete cafenii. Câte capete are? Numai unul singur, nu ca pe vremea când se războia cu Făt-Frumos. Hrana? Nu consumă vreo fată de împărat, ci se mulțumește cu câteva rozătoare pe zi. Aduce servicii agriculturii – și e păcat că turiștii, când văd șarpele acesta lung de 2 metri şi jumătate, speriați, îl omoară.
Şarpele-balaur sau balaurul dobrogean (Elaphe sauromates) este un șarpe neveninos, care trăiește în stepă, deseori în apropierea locuințelor omenești, chiar în podurile caselor unde vânează porumbei. Este răspândit în sud-estul Europei (Albania, sudul-estul României, Republica Moldova, sud-estul Bulgariei, nord-estul Greciei, sudul Ucrainei, Turcia europeană), Asia Mică, sud-vestul Rusiei, Caucaz, sud-vestul Kazahstanului, nord-vestul Turkmenistanului și vestul Iranului. În România este o specie protejată și a fost găsit în județele Galați, Tulcea, Constanța, Buzău. Are o talie mare, de până la 2,60 metri, fiind unul dintre cei mai mari șerpi din România.
Şarpele-dragon evită soarele puternic. Se cațără bine în arbori și se mișcă relativ lent. Când este prins, mușcă. El se hrănește cu mamifere rozătoare, unele șopârle, păsări, inclusiv ouă.











