Fiziologul american W. Fray este de părere că plânsul reprezintă reacţia de apărare a organismului în contact cu factori stresanţi. Odată cu lacrimile, este eliminat surplusul de hormoni ai stresului acumulaţi în organism şi-n felul acesta se restabileşte echilibrul ameninţat. El îşi susţine teoria cu rezultatele analizelor biochimice efectuate pe două categorii de lacrimi: „neutre”, care se formează în bucătărie în timp ce curăţăm ceapa, şi „emoţionale”, care apar în timpul vizionării unor filme cu scene tragice.
S-a dovedit că a doua categorie de lacrimi conţine, într-adevăr, o cantitate sporită de albumină (se ştie că hormonii sunt de natură albuminoidă). La ora actuală continuă cercetările în vederea descoperirii în lacrimi a catecolaminei, substanţă strâns legată de apariţia stresului.
W. Fray consideră că bolile reprezentative ale stresului – bolile inimii şi ulcerele stomacale – sunt întâlnite cu mai mare frecvenţă la bărbaţi decât la femei datorită obiceiului destul de răspândit în multe ţări ale lumii potrivit căruia bărbaţii trebuie să-şi reţină lacrimile chiar şi în cele mai grele situaţii, plânsul fiind considerat sub demnitatea lor. Aşadar, să plângem?
DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.
