Misteriosul om-fluture dintr-un lan de grâu din Olanda


omul fluturePe 7 septembrie 2009, oamenii din apropierea unui orăşel din Olanda (Goes) s-au pomenit cu un fluture cu trup de om într-un lan de grâu. Apărut peste noapte, în linişte, ciudată formă a ridicat, din nou, multe sprâncene. Formaţiunea e gigantică, având dimensiunea de 530 m x 450 m. Unii au spus că e un semn al sfârşitului lumii, potrivit profeţiei Maya 2012. Alţii l-au asemnat cu omul Vitruvian al lui Da Vinci. Cel mai sigur a fost răspunsul unui băieţel de 5 ani, care întrebat în glumă ce-o fi cu fluturele imens din lanuri, a răspuns fără să stea pe gânduri: „E făcut de Dumnezeu”.

Sursa: www.bzi.ro


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu