Incredibila viaţă a revoluţionarului rus Azev, spion al Poliţiei secrete ruse

1
1.587 vizualizari

azevPretinzând că este revoluţionar în timp ce opera ca informator al poliţiei ruse, organizând asasinate ale unor politicieni de vârf ca apoi să îi prindă în capcană, să îi trimită la închisoare şi la execuţie pe complotişti, Ievno Azev este unul dintre puţinii agenţi dubli pe care nimeni nu a reuşit cu adevărat să îi demaşte. „El şi-a acoperit urmele cu atâta îndemânare”, scrie istoricul britanic Graham Stephenson, „încât este imposibil de spus pe cine anume a trădat”.

Fiul unui croitor evreu, Azev s-a născut la Kiskovo în provincia rusească Grodnenski. Lucrând în Rostov ca reporter, s-a alăturat unui grup de revoluţionari. Fugind de acuzaţiile de furt ce îl urmăreau, s-a alăturat Grupului Democratic Rus din exil, în Karlsruhe, Germania. Strâmtorat financiar, în 1893 îşi trădează grupul poliţiei secrete ţariste, Ohrana, şi în decursul unui an devine agentul secret al acesteia. Pozând ca terorist extremist, ajunge un revoluţionar proeminent.

În 1899, Ohrana i-a dublat salariul şi i-a promis o slujbă cinstită şi sigură de inginer electronist dacă se va reîntoarce în Rusia. Din Moscova, Azev stabileşte legătura cu alţi revoluţionari, denunţă o tipografie ilegală din Tomsk, participă la arestarea unor lideri terorişti şi apoi reuşeşte să devină el însuşi lider al întregii organizaţii.

Până în 1900, informaţiile oferite de el i-au permis Ohranei să pătrundă în cele mai ascunse cercuri ale mişcării revoluţionare socialiste. De asemenea, el a anunţat poliţia despre existenţa unei echipe speciale de revoluţionari, „Organizaţia de luptă”, al cărei scop era asasinarea unor importanţi oameni de stat, chiar în timp ce impulsiona această organizaţie să acţioneze, în aprilie 1902, ministrul de Interne al Rusiei, Sipiaghin, este asasinat.

Insistând ca principalii oameni implicaţi în această acţiune, ale căror nume le trădase deja, să fie lăsaţi liberi pentru ca el să nu fie cumva suspectat, tactica lui era de fapt să-şi protejeze toţi susţinătorii revoluţionari, în timp ce îşi elimina duşmanii prin acte de trădare. Revoluţionarii erau foarte mulţumiţi de el, dar Ohrana avea îndoieli. Chiar şi în timp ce Azev negocia preţul pentru trădarea lui G.A. Gerşuni, şeful „Organizaţiei de luptă”, Azev complota cu Gerşuni pentru a-l asasina pe Bogdanovici, guvernatorul oraşului Ufa. Gerşuni a plecat la Ufa, Bogdanovici a murit şi, când Gerşuni a fost arestat, Azev a devenit şeful „Organizaţiei de Luptă”.

În continuare, el a orchestrat asasinarea lui Plehve, noul şi chiar mult mai detestatul ministru de Interne, reuşind omorul simultan cu eliminarea unui grup rival, care planifica, de asemenea, crima. Nereuşita lui de a avertiza poliţia secretă despre uciderea lui Plehve într-o explozie cu bombă din data de 18 iulie 1904 a determinat Ohrana să devină şi mai suspicioasă. Apoi Marele Duce Serghei Alexandrovici a fost asasinat. Contele Witte, ulterior devenit prim-ministru, şi-a afirmat convingerea că Azev este responsabil şi pentru această moarte.

Revoluţionarul L.P. Menşicov se infiltrează atunci în Ohrana şi află ca Azev este agent al poliţiei secrete, care tocmai îi dubla salariul, probabil pentru a-l ademeni cu un fals sentiment de siguranţă. Chiar şi în această situaţie, Azev nu se poate opri. Raportul lui Menşicov era aproape de necrezut: Ievno se retrăsese temporar pentru un trai de lux pe Riviera italiană. Dar cum viaţa uşoară nu i se potrivea, a fost chemat înapoi pentru a se ocupa de alte grupuri teroriste, aruncându-se din nou în lupta pe două fronturi. Totuşi, norocul îl cam lăsase. Revoluţionarul academician V.L. Burţev, „judecat” şi condamnat la moarte de către camarazii săi pentru că îl calomniase pe Azev, şi-a salvat pielea dând la iveală fapte concrete despre acesta, aflate de la un fost şef al Ohranei.

Chiar dacă totul înjur se îndrepta împotriva sa, Azev se credea în siguranţă, spunând fiecărei părţi pe care o trăda că, într-o anumită măsură, lucrase pentru cealaltă parte, totdeauna convingându-le pe ambele că tocmai duşmanul fusese tras pe sfoară. Pentru a-şi recâştiga încrederea revoluţionarilor, a planificat nişte lovituri mult mai îndrăzneţe, inclusiv asasinarea ţarului.

Plecând la Glasgow unde se construia un nou vas de război, Rurik, l-a recrutat pe marinarul Avdeiev, însărcinându-l să-l ucidă pe ţar. Dându-i un revolver şi instrucţiuni detaliate, l-a pus pe Avdeiev să scrie o scrisoare prin care explica motivele acţiunii sale; scrisoare ce urma să fie publicată după asasinat. Azev s-a retras apoi în apartamentul său din Paris, unde a aşteptat telegrama prin care se confirma uciderea ţarului. După aceea, putea arăta scrisoarea lui Avdeiev, care să le dovedească revoluţionarilor devotamentul său impecabil. Dar asasinatul nu a avut loc niciodată. Încercând să scape de anchetă, Azev a dispărut în Germania împreună cu amanta sa. Cum în Ohrana şefii începeau să fie schimbaţi şi cum foştii săi camarazi îl urmăreau deopotrivă, Azev a continuat să fugă, schimbând nu numai hotelurile, dar şi numele.

În 1914, poliţia secretă germană, aflându-i adevărata identitate, l-a arestat şi l-a trimis la închisoare ca revoluţionar. Eliberat în 1917, el a murit în Berlin la data de 24 aprilie 1918, din cauze naturale… ele însele reprezentând un miracol.