Din secretele „Doamnei din Cavigflione” – un schelet uman vechi de 24.000 de ani


„Doamna din Cavigflione” este o femeie care a trăit în urmă cu aproximativ 24.000 de ani. A fost găsită la 26 martie 1872 în timpul săpăturilor conduse de Emile Riviere în peștera Caviglione, parte a sitului arheologic Balzi Rossi, la granița italo-franceză la Ventimiglia.

Prima dată s-a crezut că era vorba de un bărbat. Abia în urma examinării ADN, s-a descoperit că scheletul aparține unei femei de statură foarte înaltă și care trebuie să fi născut copiii. Avea 170-172 cm înălțime și aproximativ 37 de ani. Cultura care i-a aparținut este de tip „epigravettian”, apărând și dezvoltându-se într-o perioadă caracterizată de climatul rece și uscat tipic fazei finale a glaciației Würm, sau expansiunea maximă a gheții.

Un detaliu din înmormântarea ei care atrage imediat atenția este o bentiță ornamentală îmbogățită cu 300 de scoici de Cyclope neritrea, o moluscă gasteropodă marină tipică plajelor cu nisip. Particularitatea acestor moluște este că au fost găurite pentru a fi legate între ele, iar pe margini erau franjuri formate din dinți de cerb roșu.

Trupul era acoperit cu ocru roșu, a fost îngropat pe partea stângă, cu fața spre vest, cu mâinile aproape de față și picioarele încrucișate. Doamna ar fi putut fi o persoană cu statut special în societatea ei (deja 24.000 de ani în urmă), poate un șaman care a fost îngropată ceremonial.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.