Pere care cresc în formă de Buddha!


pere buddhaPere în formă de Buddha pot fi văzute într-o fermă din provincia Hebei (China). Hao Xiangzhang, un fermier localnic, a petrecut mai bine de şase ani, pentru ca procesul de creştere al perelor să ia forma unui Buddha meditând. Fiecare pară costă în jurul de 7,32 de dolari. La preţul ăsta, ele ar trebui mâncare sau venerate (dacă suntem budhişti)? Dacă ar avea forma lui Iisus, aţi mânca o asemenea pară?

Chinezul intenţionează să ducă cele 10.000 de pere astfel create în Europa şi Marea Britanie. Dacă vor avea succes în Ţara Albionului, vom vedea; cert este că în acest caz, ele ar lovi şi mai mult în profitul fermierilor britanici, care deja se luptă pentru a apăra produsele autohtone de concurenţa celor străine.

Însă, fermierul chinez speră să aibă succes, întrucât „Oamenii se pare că cred că perele sunt frumoase şi vor avea noroc dacă le vor cumpăra.”


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.