Un ciudat proiect de artă din Italia creează aşa-zişi „hibrizi oameni-extratereştri” cu ajutorul unui meteorit


Un experiment de artă foarte neobișnuit din satul italian Fontecchio își transformă locuitorii în „hibrizi oameni-extratereştri”. Când auziți prima dată de termenul de „hibrid om-extraterestru”, primul lucru la care probabil vă gândiţi este cel al serialului SF „X Files”.

Cu toate acestea, pentru filozoful experimental Jonathon Keats, termenul are un înțeles mai practic și are legătură cu procesul de combinare a unei roci spațiale cu alimentarea cu apă a unei localităţi. Astfel, a rezultat un proiect de artă ciudat numit „Fântânile toleranței”, care a presupus amplasarea unei bucăţi de meteorit obișnuit în dealul de deasupra localităţii italiene Fontecchio, astfel încât microparticule din meteoritul extraterestru să ajungă în apa de băut locală.

Oricine bea apă – susține filozoful – devine astfel din punct de vedere tehnic un fel de „hibrid om-extraterestru”. Iar scopul final al proiectului de artă este acela de a ajuta la combaterea xenofobiei.

„Când devenim extratereştri împreună, prin ingerarea acestui material meteoritic, devenim în același timp mai conștienţi că suntem o parte a Cosmosului”, a declarat recent Keats pentru site-ul space.com. „Prin urmare, ajungem cu toţii la o recunoaștere a faptului că suntem cu toți din același loc, adică din Cosmos.”

Localitatea italiană este un loc destul de bun pentru proiect, deoarece se află aproape de un crater de meteorit, despre care se crede că a fost format de o rocă spațială acum peste 1.700 de ani.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): livescience.com


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.