Un obiect misterios în formă ciudată a fost găsit pe Insula Starbuck (Kiribati), cu ajutorul lui Google Earth de către un utilizator Reddit, care crede că este vorba de un „OZN prăbușit”.
El a scris pe Reddit: „Este vizibil pe Google Earth, prezentând o urmă uriașă în spatele obiectului, care indică o viteză mare și o cantitate mare de energie”. Teoria sa a stârnit multe comentarii din partea altor utilizatori ai Reddit, rezultând speculaţii că obiectul misterios ar putea fi de origine extraterestră.
Kiribati este o țară insulară în Oceanul Pacific. Este cel mai mare stat din Oceania din punct de vedere al întinderii. Ocupă o suprafață de aproximativ 5.000.000 km² acoperită de ocean, dar aria uscatului reprezintă numai un mic fragment al acesteia, de numai 811 km², sub forma a 32 de insulițe. Pe aceste fărâme de uscat, împrăștiate în oceanul nesfârșit trăiesc aproximativ 100.000 de oameni.
Oficialii din Kiribati au etichetat Insula Starbuck ca fiind un sanctuar faunei sălbatice, ceea ce înseamnă că este o zonă în mare parte separată de viața umană și este extrem de izolată.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025