Groaznic: peste 100 de morţi în India ca urmare a fulgerelor înregistrate în ultimele zile… Ce se întâmplă în lume?


Iată o ştire extrem de bizară (dar şi tragică în acelaşi timp) din India. Astfel, conform BBC.com, peste 100 de persoane din nordul Indiei au fost ucise de zeci de fulgere în două state federale în ultimele zile, spun oficialii. Autorităţile din statul Bihar au declarat că 83 de oameni au fost uciși, în timp ce alți 20 se aflau în spital cu răni, ca urmare a lovirii de către fulgere. Cel puțin alte 20 de persoane au fost date ca decedate în statul vecin Uttar Pradesh, tot din cauza acestor fulgere.

Fulgerele sunt frecvente în India în timpul sezonului de ploi musonice. Ploile și furtunile din această perioadă au provocat daune materiale şi victime în India. Autoritățile au avertizat locuitorii să fie vigilenți și să rămână în interiorul caselor, deoarece meteorologii prognozează furtuni şi mai dăunătoare. Premierul indian Narendra Modi a exprimat condoleanțe familiilor victimelor.

Ministrul situaţiilor de urgenţă din statul Bihar, Lakshmeshwar Rai, a declarat pentru AFP că acest număr de victime a fost unul dintre cele mai mari care s-a înregistrat în ultimii ani.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025