Povestea monstruoasei statui a lui Stalin din Bucureşti: cum s-a transformat ea în Sadoveanu!


Foto: captura Facebook – grupul Bucurestiul de Altadata

După ocuparea României de către ruşi, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, aceştia au adus în ţara noastră „ciuma roşie” sau comunismul. Iar odată cu el, au adus şi slava pentru „mult iubitul şi stimatul fiu al poporului”, criminalul Iosif Stalin, dictatorul sângeros al URSS-ul între 1924 şi 1953. Astfel încât, la finalul anilor 40, românii erau nevoiţi să-şi arate „preţuirea” pentru Stalin. Cum altfel decât ridicându-i o statuie impunătoare în Bucureşti…

De pe grupul de Facebook „Bucurestiul de Altadata” am găsit o istorie foarte interesantă cu privire la această statuie a lui Stalin.

* În 1948 s-a anunţat un concurs de proiecte pentru o statuie monumentală a lui Stalin, concurs la care au prezentat machete în jur de 20 de sculptori. Juriul pentru alegerea câştigătorului era prezidat de celebra Ana Pauker.

* Pe 23 martie 1950 a fost aleasa macheta sculptorului Dimitrie Demu. Aceasta a fost trimisă la Kremlin, spre a fi aprobată de însuşi Stalin!

* În machetă, Stalin este reprezentat ţinând în mâna stângă o carte, între filele căreia este introdus degetul arătător, spre a ţine minte unde s-a oprit pentru scurt timp din lectură.

* Statuia lui Stalin din Bucureşti a fost turnată la Uzinele Malaxa şi montată în 1951 pe soclul de la intrarea în actualul parc Herăstrău, cu vedere spre actuala Piaţă Charles de Gaulle.

* Dimitrie Demu a cerut pentru lucrare o sumă imensă, 50 de milioane de lei, sperând să primească măcar o treime din ei. A fost uimit că i s-a acceptat cererea, primind toţi banii solicitaţi.

* Pe 5 martie 1953, Stalin moare, iar succesorul său, Hruşciov, denunţă 3 ani mai târziu (în 1956), crimele de pe timpul lui Stalin. Începând de atunci, în URSS şi în tot blocul comunist de est începe o puternică politică de „destalinizare”, astfel încât era deja clar că viaţa statuii din faţa Parcului Herestrău se apropia de sfârşit.

* În primăvara-vara anului 1962, statuia a fost demolată într-o noapte. Echipe de muncitori au înconjurat-o într-o noapte şi până dimineaţă locul era pustiu, arăta ca şi cum nu ar fi existat niciodată nimic acolo.

* Mai târziu, în anii 70, sculptorul Ion Irimescu, în cursul unei întrevederi cu Nicolae Ceauşescu, i-a prezentat acestuia intenţia de a ridica la Fălticeni o statuie din bronz, în mărime naturală, a lui Mihail Sadoveanu, dar că nu are bronzul necesar turnării lucrării. Spre surprinderea sa, Ceauşescu i-a făcut cadou statuia lui Stalin care, după ce fusese dată jos de pe soclu şi a rămas depozitată într-un subsol al C.C. al P.C.R. Şi astfel, Stalin modelat de Demu s-a transformat în Sadoveanu, creat de Irimescu…


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025