Pentagonul ar fi descoperit baze secrete ale extratereştrilor Anunnaki în Munţii Bucegi şi în Iraq – susţine un controversat scriitor anonim


Zecharia Sitchin a fost autorul care a scris o istorie impresionantă a extratereştrilor Anunnaki, cei care ar fi ajuns pe Terra cu sute de mii de ani în urmă şi care ar fi creat omenirea. Extratereştrii au venit de pe o planetă de trei ori mai mare decât Terra, planetă pe care sumerienii o numeau Nibiru. Aceasta era descrisă în literatura antică sumeriană ca fiind cea de-a douăsprezecea planetă a sistemului nostru solar. Aceşti colonişti spaţiali urmăreau de fapt acapararea bogăţiilor minerale ale Terrei – mai cu seamă a aurului – pentru a le putea folosi pe planeta lor natală.

Radu Cinamar, un autor controversat de cărţi din România, care a rămas să fie anonim, susţine că extratereştrii Anunnaki şi-au construit mai multe baze subterane pe Terra, iar una dintre acestea s-ar afla sub Munţii Bucegi. În 2002, susţine Radu Cinamar, sateliţii americani au descoperit „două ziduri de energie electromagnetică” chiar sub Sfinxul din Bucegi.

Tot acelaşi autor spune că un alt complex subteran al extratereştrilor Anunnaki s-a descoperit în Iraq, acesta fiind adevăratul motiv pentru care americanii au luat decizia de a invada această ţară în 2003, nu aşa-zisele arme chimice deţinute de fostul dictator iraqian Saddam Hussein. Conform unor informaţii secrete obţinute de Radu Cinamar, pentru a pătrunde în complexele subterane Annunaki, americanii ar fi folosit tehnologii extrem de avansate, ca raze de laser penetrante.

Deocamdată nu există nicio dovadă pentru toate cele spuse mai spus, şi totul rămâne doar la nivel de speculaţii…


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025