Contemporanii entuziaşti l-au considerat pe Ronsard (1524-1585) drept
suveranul poeţilor şi poetul suveranilor. În această din urmă calitate, el a compus o odă lui Henric al III-Iea, deşi, se ştie, în schimb, că pe tronul Franţei aproape că nu a stat vreun rege mai imoral şi mai mârşav ca el.
Tradusă în cenuşie proză, poezia avântată pe aripile rimelor răsunătoare ar glăsui în felul următor: „Europa, Asia şi Africa sunt prea mici pentru tine, care vei fi regele lumii întregi; Cerul de aceea a înălţat America din mijlocul mării, ca acest Mare Tot să devină, în întregime, imperiu francez, să se supună poruncilor tale; după cum sceptrul tău a supus Polul Nord, tot astfel să ia în stăpânire pe cel din Sud. Şi când vei fi singurul stăpân al pământului, vei închide cu pereţi templele Războiului; atunci, pacea şi virtutea vor înflori pe pământ. Jupiter şi Henric îşi vor împărţi lumea; unul ca împărat al cerurilor, celălalt al pământului”.
Minunatul vis de pace, după cum se ştie, nu s-a realizat.











