Fiica lui Michael Jackson rupe tăcerea: „Tatăl meu a fost omorât!” Oare de către cine?


Paris Jackson, fiica lui Michael Jackson, a dat un interviu şocant pentru celebra revistă „Rolling Stones”. Deşi are numai 18 ani, Paris a văzut și a trecut prin lucruri îngrozitoare, care au fost asociate adesea cu partea întunecată a industriei de divertisment. În 2013, fiica lui Michael Jackson a fost trimisă la un centru de tratament în urma unei încercări de sinucidere, tăindu-şi venele cu un cuțit de bucătărie și luând numai puțin de 20 de tablete de ibuprofen.

Dar, revenind la interviu, priviţi puţin coperta revistei „Rolling Stones” în care apar simboluri sfinte, alături de simboluri oculte. Astfel, se observă un halou în spatele capului lui Paris, mâna se află în poziţie de binecuvântare, iar la gât apare un pandantiv cu simbolul fulgerului. Haloul din jurul capului şi mâna în poziţie de binecuvântare îi creează lui Paris o aură de sfântă, însă simbolul fulgerului este unul ezoteric, având semnificaţia de „înger căzut”, de Lucifer. Astfel, se combină într-un mod bizar binele şi răul.

Însă, cel mai şocant lucru îl spune Paris Jackson despre moartea tatălui său, Michael Jackson (în 2009), care n-a murit accidental (aşa cum e versiunea oficială), ci pur şi simplu a fost omorât.

„Absolut c-a fost omorât. E evident; toate lucrurile indică asta. Pare a fi o teorie a conspiraţiei, o prostie, dar fanii adevăraţi şi toţi din familie ştiu asta. Totul a fost o înscenare”, a spus Paris.

Dar, cine l-ar fi vrut mort pe Michael Jackson? Paris a făcut o pauză de câteva secunde, căutând un anumit răspuns, şi apoi a zis: „O mulţime de oameni”. Iar Paris vrea răzbunare pentru asta, cel puţin justiţie…


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu