Este un fapt cunoscut că elefanții sunt unele dintre cele mai inteligente creaturi de pe această planetă, fiind foarte dezvoltaţi din punct de vedere emoțional. Ei îşi făuresc legături de familie foarte puternice și complexe, la fel ca legăturile pe care noi, oamenii, le creăm cu cei dragi de lângă noi. Iar atunci când elefanţii pierd pe cineva, ei simt aceeaşi durere pe care şi noi o simţim.
În videoclipul de mai jos, apare un elefant, care a stat numai puţin de 11 ore pentru a săpa o gaură masivă în pământ. Dar oare de ce o făcea? Localnicii s-au adunat pentru a afla motivul, fiind foarte curioşi. Atunci când au aflat de ce, inimile lor s-au înmuiat şi au simţit o profundă compasiune pentru elefant. În timp ce elefantul-mamă şi bebeluşul ei, elefănţelul, se plimbau în acea zi, cel mic căzu într-o fântână şi era în imposibilitatea de a ieşi. Mama a intrat atunci în acțiune și era clar faptul că ea nu se va opri de la nimic în a-şi salva copilul şi a început să sape cu trompa. Din păcate, ea a făcut şi mai mult noroi în gaura accidentului, dar, din fericire, câţiva localnici au sărit şi i-au dat o mână de ajutor.
După mai multe ore, perechea adorabilă a plecat de la locul accidentului, bucuroşi că s-au regăsit: mama şi bebeluşul. În timp ce noi, oamenii, ne considerăm a fi singurele fiinţe inteligente şi inimoase de pe pământ, este clar că există şi alte fiinţe care se aseamănă mult cu noi. Ca orice mamă, acest elefant a făcut orice în lumea aceasta pentru a-şi salva bebeluşul.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











