MESSENGER (un acronim de la MErcury Surface, Space ENvironment, GEochemistry, and Ranging) este o sondă spaţială NASA care a fost trimisă să studieze planeta Mercur în 2004. După 11 ani de cercetare, NASA va pune capăt acestei misiuni, astăzi, 30 aprilie 2015, astfel că MESSENGER pur şi simplu se va prăbuşi pe planeta Mercur.
Vedeţi însă pozele din cadrul acestui articol? Ele aparţin planetei Mercur şi au o înfăţişare psihedelică; dar, acest aspect este dat prin suprapunerea imaginilor obţinute de Spectometrul în infraroşu şi vizual al sondei spaţiale, într-un mozaic alb-negru, pentru a accentua anumite caracteristici, ca de exemplu craterele şi vânturile vulcanice.
Oamenii de ştiinţă cataloghează misiunea MESSENGER ca fiind un succes, descoperindu-se trei lucruri incredibile:
* apă îngheţată: a fost chiar o surpriză să se găsească aşa ceva pe o planetă aflată atât de aproape de Soare;
* un strat negru acoperă suprafaţa planetei: acesta este format dintr-un strat format din compuşi bogaţi în carbon;
* planeta a fost mai mare în trecut, având un diametru mai mare cu cel puţin 7 kilometri.
MESSENGER a furnizat o mulţime de fotografii despre planeta Mercur; în urmă cu 3 ani, scriam acest articol (Un blogger a găsit pe planeta Mercur un dreptunghi misterios perfect, în care ar încăpea şi o navă extraterestră) în care arătam prezenţa unui dreptunghi misterios pe planeta Mercur, cu un diametru de circa 5 kilometri, în care ar încăpea o navă extraterestră gigantică.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025