Banshee sunt spirite ce se întâlnesc în credinţele celtice şi le apar oamenilor că prevestitori ai morţii sau adesea sunt auziţi tânguindu-se puternic după ce o persoană a murit. Anumite mărturii descriu spiritele Banshee că făcându-şi apariţia sub forma unor câini obişnuiţi.
Într-o zi, un câine mare, prietenos, din rasa ciobănesc german a apărut în grădina din spatele casei unui cuplu mai în vârstă din Massachussets. Nimeni nu l-a văzut când a venit, dar nepoţii lor au început să se joace cu câinele, iar acesta părea fericit în preajma lor, refuzând să părăsească curtea şi stând mai mult lângă bunic. La puţin timp după apariţia ciudatului câine, bunicul a suferit un atac de cord şi, după ce a petrecut câteva zile în spital, s-a recuperat complet. Acasă, câinele era din ce în ce mai agitat şi gemea cu putere şi nimeni nu reuşea să-l liniştească. În mod surprinzător, bunicul a suferit un al doilea atac de cord şi a murit. În timp ce familia se afla la înmormântare, câinele a dispărut în mod misterios şi nimeni nu l-a mai văzut sau nu a mai auzit nimic despre el niciodată.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025