Teoria apariţiei omului cu ajutorul unei bacterii venite de la o civilizaţie extraterestră este confirmată de cerecetarile specialiştilor NASA. Un grup de 170 de oaze din deşertul mexican Chihuahua, care au culoarea cobaltului şi conţin formaţiuni asemănătoare cu cele de corali, sunt investigate de specialiştii NASA, care presupun că apele acestora ascund bacterii primitive care ar putea furniza indicii despre viaţa extraterestră.
Gruparea de oaze a i-a uimit timp de decenii întregi pe biologi, care au încercat să le studieze originea. Studiul microorganismelor care trăiesc aici i-ar putea ajuta pe specialiştii NASA să identifice condiţiile atmosferice ale vieţii primitive care a existat pe planeta noastră înainte de apariţia animalelor şi a oamenilor, dar şi a celei de pe alte planete.
Descoperirile ar putea da răspunsul la întrebarea dacă suntem singuri în Univers sau nu. Poate există viaţă şi pe planete apropiate de noi, numai că există pozibilitatea ca aceasta să fie de-abia în etapa microbiană, susţin specialiştii NASA.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025