Iancu Brezeanu a fost un mare actor care şi-a început cariera artistică de circa jumătate de secol în anul 1886 la Teatrul Naţional din Capitală, acolo unde era director I.L. Caragiale.
Singura sa patimă era beţia. În lucrarea sa autobiografică, el chiar recunoaşte: „Am jucat deseori beat. Înaintea spectacolului beam în cabină. În piesa ‘Doctorul fără voie’, în actul al 2-lea, nu ştiam dacă am jucat actul 1, replicele mergându-mi în mod automat.” Tot el spune mai încolo: „La mine a fost altfel decât ca la englezi, la mine timpul a fost vin”. Deşi nu avea calităţi fizice deosebite, sau pregătire culturală nemaipomenită, Iancu Brezeanu prezenta o dicţie nemaipomenită şi o desăvârşită artă de a specula cuvântul.
Se spune că după ce a luat cina la restaurantul „Ca la mama acasă”, Iancu Brezeanu şi-a luat pălăria şi bastonul şi s-a îndreptat spre uşă. Chelnerul i-a replicat: „Dar bine, domnule Brezeanu, nu plătiţi coonsumaţia?” La care marele actor a răspuns: „Spune-mi, te rog, dumneata ai plătit vreodată când ai mâncat la mama dumitale?”
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025