Mucius Scaevola, soldatul care şi-a ars mâna pentru a salva Roma


muciusCând regele etrusc Porsena a atacat Roma, romanii, care nu erau prea pregătiţi din punct de vedere militar, s-au gândit că modalitatea cea mai simplă de a respinge atacul e să-l omoare pe atacator. Aşa că l-au trimis pe un tip, Mucius Gaius, să îl asasineze pe regele etrusc. Mucius s-a strecurat într-o noapte în tabăra etruscă şi din greşeală a omorât pe altcineva.

Porsena, furios, a ordonat uciderea lui Mucius. În timp ce-şi aştepta pedeapsa acesta a fost văzut de gardieni cum îşi ţinea cu nonşalanţă mâna dreaptă deasupra focului de tabără, lăsând-o să ardă. Intrigaţi de comportamentul lui Mucius s-au adresat lui Porsena care l-a luat la rost pe prizonier. „De ce îţi arzi mâna? Nu te doare?” La care Mucius i-ar fi răspuns: „Îmi ard dreapta pentru că te-a ratat. Sper ca următorul roman să nu mai greşească aşa cum am greşit eu.” Înspăimântat la vederea tăriei de caracter a acestui soldat roman, Porsena l-a întrebat: „Şi mai sunt mulţi ‘asasini’ care se pregătesc să mă omoare?” Răspunsul lui Mucius a fost: „E o listă cu vreo 300. Eu eram primul. ”

Porsena a dat ordin imediat ca Mucius să fie eliberat şi trimis înapoi la Roma şi chiar în acea noapte a ridicat asediul, gândindu-se că dacă pe urmele lui mai sunt alţi 300 de asemenea soldaţi romani, cu siguranţă unuia îi va reuşi misiunea. Mucius a devenit un erou legendar al Romei antice şi a fost supranumit ulterior „Scaevola”, adică „Stângaciul” – fiindcă rămăsese beteag de dreapta.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.