Misterul hărţilor străvechi

3.582 vizualizari

harta-vecheHărţile vechi realizate de-a lungul istoriei ne oferă uneori unele surprize. Astfel, secţiunea din harta planetară Orance Finne, realizată în 1532, care prezintă continentul Antarctida, nedescoperit până în 1818, descrie râuri care acum sunt gheţari.

Harta Ibn ben Zara a Mărilor Mediterană şi Egee pare exactă în privinţa coastelor, dar arată, alături de insulele cunoscute, câteva insule care nu există, mai precis nu mai sunt deasupra nivelului apei; acestea sunt reprezentate aşa cum arătau la sfârşitul ultimei glaciaţiuni, când nivelul apei la scară planetară era considerabil mai scăzut.

O altă incursiune în trecutul îndepărtat are loc prin intermediul unei hărţi turceşti de la 1559, atribuită lui Hadji Ahmed, care nu numai că prezintă coastele vestice ale celor două Americi, dar se pare că arată o punte de uscat între Siberia şi Alaska – un indiciu în privinţa faptului că sursa lui Hadji Ahmed îşi are originea la sfârşitul ultimei ere glaciare, spre satisfacţia ulterioară a antropologilor americani susţinători ai „originii asiatice”.

O altă hartă, denumită „King ,Jaimes World Chart”, din 1502, o copie după altele mult mai vechi, prezintă deşertul Sahara ca un ţinut fertil cu lacuri mari, ape curgătoare şi oraşe, aşa cum de fapt a fost cândva, în vremuri foarte îndepărtate.

Alte hărţi prezintă unii gheţari din timpul ultimei ere glaciare, ale căror urme sunt încă vizibile în unele părţi din Europa, Anglia şi Irlanda, iar pe o altă hartă Strâmtoarea Behring nu este trasată, ea fiind străbătută de un istm, aşa cum a fost odinioară.

Trăsătura caracteristică a acestor hărţi antice recopiate o constituie faptul că pe ele se găsesc trasate cu exactitate coordonatele şi longitudinile, ceea ce denotă posedarea cunoştinţelor de geometrie sferică, precum şi folosirea unor instrumente geodezice de mare precizie. Este posibil ca originalele să fi fost desenate în urmă cu 8.000-10.000 de ani, deci cu mult timp înainte de începuturile oficiale ale istoriei. Existenţa unor metode cartografice de mare precizie presupune, pe de altă parte, şi utilizarea unor dispozitive mecanice de înaltă fineţe, capabile să realizeze măsurători geografice şi astronomice cu o acurateţe deosebită.