Dezvăluirile unui extraterestru aflat pe o planetă la 16.000 ani-lumină de Pământ


extraterestri20Numeroase ziare pariziene şi din alte oraşe ale Franţei au difuzat în zilele de 19 şi 20 februarie 1967 o ştire de senzaţie transmisă din capitala Mexicului.

Conform relatărilor publicate, biologul mexican A.A. Amath ar fi primit un text foarte ciudat, semnat de un personaj care se numea Kan Lau Tsu Ka. Din conţinut rezulta că acesta ar fi sosit de pe un corp ceresc aparţinând unui alt sistem solar, aflat la 16000 ani-lumină faţă de Terra.

Locuitori ai planetei respective ar veni pe globul nostru – pe care l-au numit „Illiush” (cel foarte înverzit)- încă de acum 700.000 de ani! Dar aceştia cunoşteau faptul că fiinţe evoluate de pe o altă planetă – care s-ar afla la o distanţă de numai 1000 ani-lumină faţă de Pământ – ar fi vizitat şi ei mereu Terra, cu foarte mult timp înainte şi anume de acum vreo 20 de milioane de ani; „vecinii” mai apropiaţi şi-ar fi întrerupt însă vizitele pe la începutul neoliticului.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu