Misterul din Munţii Retezat: Vârful Retezat a fost tăiat în trecut cu un laser de către extratereştri, pentru a-şi crea un aerodrom?


Munţii Retezat, unul dintre cele mai frumoase formaţiuni muntoase din Carpaţi. Cele mai faimoase vârfuri din acest masiv sunt Păpuşa şi Peleaga, dar nu ar trebui să-l uităm pe Vârful Retezat (2482 de metri), cel care dă şi numele munţilor. De pe Wikipedia, citim despre acest vârf următoarele: „Structura plată la vârf dă senzația că ar fi un munte retezat, fapt ce a dat naștere la numeroase legende și basme populare”. Cea mai cunoscută legendă este cea a lui Iorgovan, cel care s-a luptat cu balaurul şi ar fi tăiat din greşeală vârful muntelui.

Am citit recent într-o revistă precum că pe Vârful Retezat ar exista o posibilă poartă inter-planetară, un veritabil teren de aterizare pentru…navele extraterestre! Şi asta întrucât platforma din vârful muntelui nu ar putea fi ceva natural. Ea este o suprafaţă cât un teren de fotbal, dreaptă şi alcătuită numai din stâncă. Pare a fi mai degrabă un „aerodrom extraterestru”, ca şi cum în vechime, un laser uriaş ar fi decapitat unul dintre cei mai înalţi munţi ai României. Desigur, în tradiţia populară nu se ştia de lasere, aşa că totul s-a personificat sub forma legendei lui Iorgovan…

Precum spuneam, totul nu este decât o ipoteză, dar iată cum un mister înconjoară unul dintre cei mai iubiţi munţi ai României…



DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.