Peştera Mahpela sau Peştera Patriarhilor, locul unde au fost înmormântaţi Adam şi Eva?


Imagine: wikipedia.org (Commons Creative – free) + prelucrare proprie

Peştera Mahpela („Maarat ha-Makpela” în ivrit) din apropierea oraşului Hebron este unul dintre locurile cel mai venerate din Israel. Există o tradiţie conform căreia în această peşteră au fost înmormântaţi Adam şi Eva, deoarece Adam a văzut aici o lumină slabă şi a recunoscut lumina raiului, lăsând vorbă să fie înhumat în această peşteră.

La rândul său, conform legendei, profetul Avraam i-a văzut datorită clarviziunii sale de proroc pe Adam şi Eva, adormiţi în această peşteră, iar deasupra lor, licărind, luminări, totul învăluit într-o mireasmă plăcută. El a înţeles şi faptul că în locul respectiv lumea noastră fizică se uneşte cu lumea spirituală.

Când a murit soţia lui Avraam, Sara, după cum se relatează în cartea Facerea, prorocul a cerut pentru ea de la localnici, fiii lui Het (hitiţii), „un loc pentru mormânt”, cumpărînd această peşteră şi câmpia din apropiere de la Efron Hititul în schimbul a 400 de şekeli de argint, şi a „înmormântat-o pe Sara, soţia sa, în peştera din câmpia de la Mahpela, lângă Mamre, unde azi e Hebronul, în pământul Canaanului”, cerând să fie înmormîntat şi el acolo.

Peştera Mahpela este menţionată în repetate rânduri pe parcursul naraţiunii biblice: a fost văzută de Moise, care a stat pe muntele Nevo, iar în perioada distrugerii Primului Templu de la Ierusalim, Domnul a trimis la mormântul străpărinţilor din Hebron, vestind cele întâmplate, pe prorocul Ieremia. Conform unei legende evreieşti, aflând despre distrugerea templului, străpărinţii şi-au rupt pe ei veşmintele şi au plâns cu amar, iar de atunci, de trei ori pe zi, Duhul lui Dumnezeu intră în peşteră şi umblă deasupra mormintelor, iar strămoşii şi soţiile lor se trezesc şi cer milă pentru copiii lor – poporul Israelului.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.