Versantul stâng al Văii Izvorul Tăuşoarelor din judeţul Cluj ascunde, la o altitudine de aproximativ o mie de metri, Peştera Tăuşoarelor. Aceasta conţine numeroase galerii şi patru râuri subterane, care apar printre stânci şi apoi dispar tot pe sub ele, doar pentru a reapărea din nou la vedere în alt loc.
Peştera a fost descoperită în 1955, de învăţătorul Leon Barte, când acesta se plimba prin zonă, şi a văzut cum apa care curgea în vale dispărea sub pământ. Omul a intrat în peşteră ca speolog amator, dar, în final, s-a adresat Institutului de Speologie din Cluj, după care au început explorările sistematice ale peşterii de către speologi de meserie. Aceştia au descoperit noi galerii, dintre care unele de dimensiuni mari.
Totuşi, cel mai interesant lucru legat de peşteră îl reprezintă aşa-numitele „bile de Tăuşoare”, care au dat şi numele locului în care s-au format, şi anume, Sala Bilelor. Asemănătoare cu trovanţii din Vâlcea, bilele de Tăuşoare stau încastrate în podeaua peşterii şi în peretele calcaros din acelaşi loc. Misterul îl constituie faptul că nu se ştie cum s-au putut forma aceste structuri, precum şi faptul că, uneori, din interiorul bilelor se aud murmure stranii.
Speologii au mai făcut o descoperire în peşteră. Au găsit schelete de urşi care aparţin a două specii, despre care se ştia că nu pot convieţui: ursul de cavernă, Ursus Spelaeus, şi ursul brun, Ursus Arctos. De asemenea, oasele erau dispuse pe un aranjament circular, cu oasele de urs brun puse în nord, nord-vest şi sud, şi cu cele de urs de cavernă în nord, nord-est şi sud. Speologii afirmă că oamenii primitivi ar fi ţinut în peşteră diverse ceremonii legate de cultul ursului.
Dar surprizele nu s-au sfârşit. Speologii sunt siguri că viitoarele explorări ale peşterii vor adăuga descoperiri interesante la cele care au fost scoase la iveală până în prezent.
