Celebrul preşedinte francez Charles de Gaulle n-a existat niciodată!


Generalul Charles de Gaulle (1890-1970) a fost un strălucit om politic francez, ocupând cele mai înalte funcţii în statul francez: prim-ministru şi preşedinte. Dar a existat el cu adevărat?

În 1963, sub pseudonimul Cagliostro, un necunoscut a publicat, la Editions de l’Esprit, o carte care se intitula „Generalul nu există”. Autorul demonstra în ea că generalul de Gaulle, apărând dintr-un trecut tainic, ca să comande unor umbre de peste mări, nu-i decât o voce pentru Franţa, care apoi îşi face intrarea în Paris sub focul mitralierelor, invulnerabil şi aproape imaterial. Traversează un lung deşert, are reapariţii miraculoase şi moare în secret în spatele unor ziduri dincolo de care nu trece nimeni.

„Se retrage la cea mai mică ocazie, din lume şi din mijlocul celor care-l înconjoară, dispreţuind orice beneficiu, insensibil la momelile câştigului, la momelile gloriei. Dacă reapare, o face într-un mod extraordinar. Dacă vorbeşte, e pentru a face minuni. El însuşi se miră de propria sa existenţă şi vorbeşte despre sine la persoana a treia. El însuşi pare a putea să apară şi să dispară după voie. În ce lume ne aflăm? Oare de Gaulle nu e decât o anumită idee pe care o are Franţa despre el? Ciudat destin în istoria invizibilă! El există atunci când Franţa nu există, şi invers”. Iată părerea lui Cagliostro.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.