Premiul Nobel pentru…paprika!


paprikaBiochimistul american, de origine maghiară, Albert Szent  – Gyorgyi povesteşte în cartea sa „Pledoarie pentru  viaţă” cum a făcut descoperirea pentru care a primit premiul Nobel: „Alergam în  grabă în fiecare dimineaţă spre laborator. Activitatea mea nu lua sfârşit nici atunci când, după masă, îmi părăseam locul de muncă. Tot timpul continuam să reflectez la problemele mele şi cu siguranţă creierul este preocupat de ele fără încetare şi în cursul somnului, întrucât de cele mai multe ori soluţia îmi vine în minte în clipa în care mă trezesc, câteodată în toiul nopţii”.

„Într-o seară, la cină, soţia mi-a pus pe masă ardei roşii, pe care nu aveam chef să-i mănânc, dar n-aveam nici suficient curaj s-o mărturisesc. Mă uitam la ardei şi mă gândeam: cu planta asta n-am făcut încercări niciodată. I-am spus atunci soţiei că nu mănânc ardeii, ci mai bine îi duc la laborator. Chiar în acea noapte am aflat că ardeiul roşu (paprika, în ungureşte) este un adevărat tezaur de vitamina C. După o săptămână dispuneam de 1,5 kg de vitamina C, în timp ce până atunci preparasem doar cantităţi de ordinul miligramelor”.

Cantităţile mari de vitamina C obţinute i-au permis să finalizeze lucrările sale privind vitamina C, pentru care a primit premiul Nobel pentru medicină în 1937. După ce a încasat cecul, a mărturisit: „Când am primit premiul Nobel, singura sumă mare de bani pe care am văzut-o vreodată, m-am gândit că trebuia să fac ceva cu banii aceştia”. A investit banii în acţiuni şi rezultatul a fost – după cum declară el – „am pierdut banii, dar mi-am mântuit sufletul”.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.