Scriitorul american William S. Burroughs (1914-1997) credea că misterioșii extratereștri gri ar putea fi membri ai unei civilizații aflate pe moarte, care își pierduse capacitatea de a crea, și care colectau în secret sânge și material reproductiv de la ființele umane. El i-a numit „extratereștri de control” și a bănuit că vor să facă omenirea mai puțin inteligentă. Totuși, el personal dorea să întâlnească aceste ființe. A vizitat chiar și un faimos loc unde s-ar fi întâmplat răpiri extraterestre și, se pare, a aranjat o expoziție neobișnuită în fața casei sale din Kansas, sperând că ar putea atrage atenția lor.
Burroughs a devenit unul dintre cei mai influenți scriitori americani ai secolului XX, în special prin intermediul controversatului său roman din 1959 – „Prânzul gol”. Scrierile sale au explorat frecvent posibilitatea ca ființele umane să fie manipulate de forțe pe care nu le înțeleg pe deplin, fie prin limbaj, instituții sociale, dependență sau ceva dincolo de realitatea obișnuită. O mare parte din viața sa, Burroughs a fost interesat de magie, vise, alterarea conștiinței și mecanismele ascunse ale percepției umane. A experimentat cu tehnici literare neconvenționale și a avut în vedere idei pe care mulți oameni le-ar fi considerat SF.
Fascinația sa pentru inteligența extraterestră nu a fost, așadar, ceva ce a apărut brusc în ultimii săi ani. Într-o prelegere ţinută în 1980, Burroughs enumeră printre subiectele sale extratereștrii, visele, reîncarnarea, călătoriile spațiale și armele nucleare. Burroughs a devenit deosebit de fascinat de fenomenul răpirii extraterestre după ce a citit „Communion”, cartea din 1987 în care Whitley Strieber descria presupusele sale întâlniri cu ființe non-umane misterioase. Strieber era deja un romancier horror de succes, cunoscut pentru cărți precum „Lupii” și „Foamea”, dar „Communion” era prezentat ca o relatare a unor experiențe despre care credea că s-au întâmplat cu adevărat. Povestea se concentra pe evenimente tulburătoare petrecute la cabana retrasă a familiei sale din nordul statului New York, inclusiv o presupusă întâlnire din 26 decembrie 1985, care l-a lăsat cu greu să înțeleagă ce se întâmplase.
Strieber a descris ființe mici și neobișnuite și experiențe care păreau să implice o pierdere a controlului asupra corpului său și a împrejurimilor. Deși povestea sa a devenit faimoasă ca o relatare despre o răpire de către extratereștri, el a fost precaut în a declara că entitățile erau neapărat extratereștri sosiți de pe o altă planetă. El a preferat să-i numească vizitatori, deoarece credea că identitatea și originea lor rămâneau necunoscute. Posibilitatea ca aceste întâlniri să implice conștiința, o dimensiune nefamiliară sau ceva legat de mintea umană, a făcut ca relatarea sa să fie deosebit de interesantă pentru Burroughs.
După ce a citit „Communion” și continuarea sa din 1988, „Transformation”, Burroughs a devenit hotărât să investigheze personal experiențele. Burroughs i-a scris lui Strieber în 1989, explicându-i că dorea să ia contact cu ființele misterioase. Strieber și soția sa, Anne, primiseră numeroase scrisori neobișnuite după publicarea lui „Communion”, iar Anne a vrut inițial să confirme că persoana care le scria era cu adevărat celebrul autor. În cele din urmă, Burroughs i-a asigurat pe soţii Strieber – „Într-adevăr, sunt eu”, iar cuplul l-a invitat în cabana lor. Ceea ce a urmat a fost o întâlnire neobișnuită între doi scriitori americani consacrați, interesați de același mister din motive foarte diferite. Strieber a susținut că avusese deja parte de întâlniri înfricoșătoare cu entități necunoscute, în timp ce Burroughs voia să știe dacă el ar putea experimenta ceva similar. A călătorit în locul unde Strieber spunea că avuseseră loc întâlnirile, sperând că prezența acolo i-ar putea crește cumva șansele de a-i întâlni pe vizitatori.
În timpul șederii sale, Burroughs l-a întrebat pe Strieber despre experiențe și a ascultat cu atenție descrierile sale. Strieber și-l amintea mai târziu ca fiind excepțional de politicos și profund interesat de detalii. Burroughs a plecat de acolo crezând că Strieber era sincer și că experiențele sale i s-au părut complet reale.
Totuși, în ciuda faptului că a vizitat cabana și a petrecut timp cu Strieber, Burroughs nu a raportat că i-a întâlnit personal pe vizitatori. Nu a putut explica de ce presupusele ființe i-au apărut lui Strieber, dar nu au reușit să ia legătura cu el. În loc să abandoneze posibilitatea unei întâlniri, a început să ia în considerare diferite explicații, inclusiv dacă entitățile ar putea alege pe cine contactează și dacă motivele lor pentru a aborda anumite persoane erau mai puțin prietenoase decât presupuneau oamenii.
Burroughs se întreba dacă vizitatorii l-ar putea considera un potențial dușman. El bănuia că, dacă ar fi ființe inteligente cu propriile obiective, ar putea recunoaște oameni capabili să interfereze cu aceste obiective. Aceasta a fost o dezvoltare importantă în gândirea sa, deoarece a abordat din ce în ce mai mult fenomenul ca pe o posibilă luptă pentru conștiință și control, mai degrabă decât ca pe o simplă întrebare dacă nave spațiale neidentificate vizitau Pământul.
Burroughs a continuat să discute despre extratereștri în public la începutul anilor 1990. Într-un interviu din 1991, Burroughs a vorbit atât despre șamanism, cât și despre farfurii zburătoare / extratereştri. El a explicat că dorea să vadă personal presupusele ființe și a menționat relatările despre observări de OZN-uri în Kansas, inclusiv în jurul lacului unde deținea o casă. În ciuda interesului său și a încercărilor sale de a lua legătura, a spus că nu a avut norocul să experimenteze el însuși o observare.
Curiozitatea sa s-a extins și la celebrul incident extraterestru de la Roswell (1947). În timpul unui interviu, Burroughs a discutat despre romanul lui Strieber din 1989 – „Majestic”, care imagina o mușamalizare guvernamentală în privinţa unui presupus accident al unei nave spațiale extraterestre în New Mexico (SUA). Acolo sunt descrise detalii fictive despre corpuri extraterestre recuperate, inclusiv creaturi fără stomac care ar putea supraviețui printr-o formă neobișnuită de fotosinteză. De asemenea, a repetat imaginile romanului despre extratereștri, care se adună în nave spațiale asemănătoare stupilor, sugerând o societate organizată foarte diferit de umanitate.
Burroughs era la fel de interesat de posibilitatea ca ființele extraterestre să experimenteze timpul în mod diferit. În același interviu, Burroughs a făcut referire la faimoasa presupusă răpire a lui Betty și Barney Hill (1961) și a discutat de posibilitatea ca vizitatorii extratereştri să nu înțeleagă îmbătrânirea umană, acest lucru arătând că timpul să nu fie experimentat în același mod de către fiecare formă de inteligență universală.
Burroughs credea, de asemenea, că visele și stările alterate pot oferi acces la ceva dincolo de limitele percepției obișnuite. În colecția sa de eseuri din 1986, „Mașina de adăugat”, el a descris creativitatea artistică ca un mijloc de explorare a unor noi lumi și forme de conștiință. El a pus la îndoială ideea că doar călătoria în spațiul fizic este singura modalitate prin care oamenii pot ajunge la realități nefamiliare, sugerând că scriitorii, artiștii și persoanele care experimentează conștiința ar putea explora teritorii pe care tehnologia convențională nu le-ar putea atinge cu ușurință.
Interesul său pentru astfel de idei a continuat și în anii 1990. Burroughs a explorat șamanismul, magia rituală, controlul viselor și practicile asociate cu încercarea de a schimba sau extinde conștientizarea. El a fost mult timp preocupat de relația dintre limbaj și libertatea mentală, exprimând în mod celebru ideea că limbajul în sine ar putea funcționa ca o influență externă asupra gândirii umane.
Burroughs nu părea să-i considere pe vizitatori neapărat binevoitori. Scrierile sale sugerează că era fascinat de ei, dar și suspicios în privința posibilelor lor intenții. Își dorea să cunoască direct un fenomen despre care credea că ar putea exista, chiar dacă lua în considerare posibilitatea ca ființele din spatele acestuia să manipuleze ființe umane în scopuri care nu aveau nicio legătură cu prietenia sau explorarea științifică.
Cea mai tulburătoare interpretare a sa a apărut într-un gând scris în jurnalul său, datat 3 februarie 1997, cu doar câteva luni înainte de moartea sa. Burroughs își formase o imagine deosebit de ostilă despre extratereștrii gri, pe care i-a descris drept „extratereștri de control”. El a speculat că aceștia aparțineau unei rase pe moarte, care își pierduse cumva abilitățile creative și depindea de sângele și sperma umană pentru supraviețuire. Aşadar, extratereştrii gri nu erau vizitatori avansați care împărtășeau cu generozitate cunoștințe cu o civilizație mai puțin dezvoltată. Erau ființe care sufereau de o deficiență fundamentală și încercau să o compenseze prin exploatarea unei alte specii. Burroughs bănuia, de asemenea, că aceștia doreau să-i facă pe oameni mai puțin inteligenți, posibil pentru că gândirea umană independentă reprezenta un pericol pentru obiectivele lor.
Burroughs a murit pe 2 august 1997, la vârsta de 83 de ani, fără a relata genul de întâlnire directă pe care spera să o aibă. Fascinația sa pentru vizitatorii lui Strieber a rămas nerezolvată.
