500 de ani mai târziu, oamenii de știință rezolvă misterul inimii umane, desenată de Leonardo da Vinci
După 500 de ani, cercetătorii au înțeles în sfârșit funcția anatomică a unei caracteristici a inimii descrise pentru prima dată de Leonardo da Vinci. Pentru a găsi răspunsul, oamenii de știință au folosit teoria fractală, RMN-urile și mult efort computațional pentru a elucida structurile numite trabecule. Ei au descoperit că acest strat muscular ramificat, ca fulgii de zăpadă, joacă un rol în riscul bolilor de inimă. „Suprafețele interioare ale inimii umane sunt acoperite de o rețea complexă de fire musculare despre care se crede că sunt rămășițe ale dezvoltării embrionare”, explică cercetătorii într-o lucrare publicată în revista „Nature” în anul 2020. „Funcția acestor trabecule la adulți și arhitectura lor genetică sunt necunoscute. Aici investigăm trabeculele folosind analiza fractală la 18.096 de participanți de la UK Biobank”.
Leonardo a desenat trabeculele fine, dantelate, asemănătoare fulgilor de zăpadă, după ce a examinat îndeaproape o inimă și a disecat-o. Artistul a observat probabil structura ramificată asemănătoare rădăcinii unui copac și a emis teoria că trabeculele erau similare sistemelor pe care le folosim acum pentru a împiedica înghețarea trotuarelor și a drumurilor: o rețea de sânge, în acest caz, care era menținut cald prin circulația în vase mici în jurul inimii calde și vibrante. Studiind trabeculele, oamenii de știință au reușit să identifice caracteristici comune în diferite imagini ale pacienților și să înceapă să tragă concluzii despre ce fac trabeculele structurale.
„Folosind simulări biomecanice și date observaționale de la participanți umani, demonstrăm că morfologia trabeculară este un factor determinant important al performanței cardiace”, ceea ce înseamnă că anumite structuri trabeculare au implicat un risc crescut de boli cardiovasculare. „Am identificat 16 locuri semnificative care conțin gene asociate cu fenotipuri hemodinamice și reglarea arborizării citoscheletale”, explică cercetătorii. Studiind genomul, precum și trabeculele zecilor de mii de subiecți, oamenii de ştiinţă au început să identifice locuri din genom care indicau modul în care trabeculele sunt capabile să se formeze și să funcționeze – cu implicații asupra modului în care se formează și se comportă și alte celule ale corpului.
„Doar combinația dintre genetică, cercetare clinică și bioinginerie ne-a condus la descoperirea rolului neașteptat al trabeculelor miocardice în funcția inimii adulte”, a declarat cercetătoarea Hannah Meyer. Cercetătorii spun că acesta este doar un prim pas către o înțelegere mai complexă a trabeculelor.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
După 500 de ani, cercetătorii au înțeles în sfârșit funcția anatomică a unei caracteristici a inimii descrise pentru prima dată de Leonardo da Vinci. Pentru a găsi răspunsul, oamenii de știință au folosit teoria fractală, RMN-urile și mult efort computațional pentru a elucida structurile numite trabecule. Ei au descoperit că acest strat muscular ramificat, ca fulgii de zăpadă, joacă un rol în riscul bolilor de inimă. „Suprafețele interioare ale inimii umane sunt acoperite de o rețea complexă de fire musculare despre care se crede că sunt rămășițe ale dezvoltării embrionare”, explică cercetătorii într-o lucrare publicată în revista „Nature” în anul 2020. „Funcția acestor trabecule la adulți și arhitectura lor genetică sunt necunoscute. Aici investigăm trabeculele folosind analiza fractală la 18.096 de participanți de la UK Biobank”.
