Zona radioactivă din jurul Cernobîlului creează un nou tip de câine bizar
Imagine: generata de AI (Google Gemini)
În umbra unuia dintre cele mai grave dezastre nucleare din istoria omenirii, se desfășoară o poveste surprinzătoare. Printre betonul dărâmat și gardurile ruginite ale Zonei de Excludere de la Cernobîl (ZEC), o populație de câini vagabonzi nu numai că a supraviețuit, dar ar putea trece printr-o evoluție genetică rapidă. Da – evoluție, adică schimbări observabile în timp real ale ADN-ului lor. Și nu, acesta nu este SF. Este subiectul unui nou studiu inovator care ne oferă o perspectivă rară asupra modului în care viața își găsește drumul, chiar și în cele mai ostile locuri.
Cernobîl a fost sinonim cu pericolul încă din 1986, când un reactor nuclear a explodat și a trimis un nor de materiale radioactive în anumite părți ale Europei. Zona din jurul reactorului – aproximativ 1.500 de km pătraţi – a fost evacuată și izolată, creând un ținut al nimănui, unde locuirea umană a fost brusc interzisă. Dar, în timp ce oamenii au fost evacuaţi, natura s-a strecurat încet-încet înapoi.
Printre cei mai persistenți locuitori se numără câinii vagabonzi – mulți dintre ei descendenți ai animalelor de companie lăsate în urmă în timpul evacuării grăbite. De-a lungul deceniilor, acești câini s-au înmulțit și au format haite, trăind într-un loc în care radiațiile încă persistă în sol, aer și apă. Ani de zile, aceste animale au fost văzute în mare parte ca supraviețuitori. Dar acum, ar putea fi și pionieri într-un experiment evolutiv neintenționat. În 2023, cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Sud și de la Institutul Național de Cercetare a Genomului Uman au decis să sape puțin mai adânc – până la ADN-ul câinilor. Scopul lor? Să afle dacă traiul în acest mediu radioactiv timp de generații a schimbat aceste animale la nivel genetic. Descoperirile lor, publicate în revista „Science Advances”, au fost mai surprinzătoare – și mai complexe – decât se așteptau.
Cercetătorii au analizat probe de sânge de la 302 câini vagabonzi care trăiesc în diferite zone ale Cernobîlului, de la zonele cele mai apropiate de reactor până la sate și orașe mai îndepărtate. Apoi au comparat datele genetice cu populațiile de câini din afara zonei – iar rezultatele au fost greu de ignorat. ADN-ul câinilor de la Cernobîl era diferit. Nu doar puțin diferit – ci semnificativ distinct, în special în genele asociate cu repararea daunelor, combaterea bolilor și gestionarea metabolismului.
Radiațiile sunt cunoscute pentru deteriorarea ADN-ului. Pot provoca mutații, pot rupe cromozomi și, în general, pot provoca ravagii în interiorul celulelor. Dar evoluția are o modalitate de a reacționa la presiune. Printre descoperirile cheie, cercetătorii au observat variații ale unor gene precum ATM, TP53 și XRCC4 – toate implicate în repararea ADN-ului. Aceste gene acționează ca un sistem de reparare de urgență al organismului, acționând atunci când ceva nu merge bine la nivel celular. Faptul că aceste gene au apărut mai frecvent (și diferit) la câinii de la Cernobîl, comparativ cu câinii din exterior, sugerează că faptul că trăiesc în doze mici de radiații constante ar putea influența trăsăturile care sunt transmise mai departe.
Este posibil ca câinii cu capacități mai bune de reparare a ADN-ului să aibă mai multe șanse să supraviețuiască și să aibă pui – pui care moștenesc aceleași trăsături protectoare.
Dar radiațiile nu sunt singurul lucru care modelează profilurile genetice ale acestor câini. Studiul a descoperit, de asemenea, semne că cei mai apropiați câini de centrala electrică făceau parte din populații extrem de izolate. Cu alte cuvinte, nu se amestecau prea mult cu câini din afara zonei lor. Acest lucru a dus la o diversitate genetică redusă, o afecțiune cunoscută sub numele de heterozigozie scăzută. Imaginați-vă un sat mic în care toată lumea se căsătorește în cadrul comunității. În timp, fondul genetic se micșorează, iar anumite trăsături – chiar și cele neobișnuite – devin mai frecvente. Asta pare să se întâmple în CEZ.
Pe de o parte, această izolare ar putea ajuta la stabilizarea trăsăturilor de toleranță la radiații. Pe de altă parte, ar putea, de asemenea, să facă acești câini mai vulnerabili la boli sau la schimbări de mediu. Atunci când diversitatea genetică scade, la fel scade și flexibilitatea – iar acest lucru nu este întotdeauna un lucru bun.
O observație deosebit de curioasă din studiu se referă la culoarea blănii. Unii dintre câinii din Cernobîl par să aibă blana mai închisă la culoare decât omologii lor din afara zonei – și acest lucru s-ar putea să nu fie doar o întâmplare. Cercetătorii au descoperit variații ale genei MC1R, care influențează pigmentarea. O colorație mai închisă, în special o creștere a melaninei, a fost observată și la alte animale care trăiesc în Cernobîl – cum ar fi broaștele negre, care par să își protejeze mai bine celulele de radiații.
Melanina acționează ca o cremă naturală de protecție solară. Poate ajuta la absorbția radiațiilor dăunătoare și la prevenirea stresului oxidativ (un tip de deteriorare celulară cauzată de molecule reactive numite radicali liberi). Așadar, este posibil ca această schimbare a culorii blănii să fie mai mult decât cosmetică – ar putea fi un semn de apărare biologică.
Cercetătorii au identificat, de asemenea, diferențe în genele implicate în reglarea imunității, cum ar fi TLR4, și în răspunsul la stres oxidativ, cum ar fi SOD2. Aceste gene ajută organismul să detecteze invadatorii (cum ar fi bacteriile sau virusurile) și să gestioneze efectele toxice ale expunerii la radiații. Dacă aceste gene sunt favorizate prin selecție naturală, înseamnă că organismele câinilor se pot adapta – devenind mai rezistente nu numai la radiații, ci și la efectele lor secundare, cum ar fi inflamația, imunosupresia și riscul crescut de cancer. Aceasta este evoluție în timp real – care se desfășoară nu în fosile sau expoziții de muzeu, ci în pădurile noroioase și năpădite de vegetație ale unui pustiu radioactiv.
Potrivit Dr. Elaine Ostrander, una dintre autoarele principale ale studiului, ceea ce se întâmplă la Cernobîl este un laborator natural unic. Spre deosebire de majoritatea locurilor de pe Pământ, zona de excludere oferă șansa de a observa cum reacționează o populație la un factor de stres extrem din punct de vedere ecologic – și cum acest răspuns este înscris în codul lor genetic de-a lungul generațiilor.
Multe dintre genele studiate la acești câini se găsesc și la oameni. Înțelegerea modului în care aceste animale gestionează expunerea pe termen lung la radiații ne-ar putea ajuta în cele din urmă să dezvoltăm tratamente mai bune pentru cancer, să îmbunătățim radioterapia sau chiar să descoperim cum să protejăm mai bine astronauții de radiațiile spațiale.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
