Fizicienii renascentişti au postulat existenţa unui mediu universal, pe care l-au denumit eter. Conform cosmogoniei rhysmonice, orice rhysmon are atributele de mărime, formă, poziţie şi viteză; rhysmonii sunt aranjaţi într-o structură spaţială matriceală, a cărei densitate variază în funcţie de poziţia acestora în Univers. Structura matriceală a rhysmonilor situaţi în spaţiul liber este cea care generează mărimile fundamentale ale lungimii, timpului, vitezei, masei, volumului, densităţii şi energiei descoperite de fizicianul Max Planck.
Postulatele fundamentale ale Universului Rhysmonic pot fi sintetizate după cum urmează:
1) Universul este finit şi sferic;
2) geometria euclideană este suficientă pentru a descrie Spaţiul Rhysmonic;
3) marginile Universului reprezintă un reflector perfect de energie;
4) materia ia naştere doar în porţiunea centrală a Universului.
Structura matriceală a rhysmonilor permite transmiterea instantanee a energiei de-a lungul unei linii drepte, denumite vector energetic, din punctul de origine până la marginea Universului, unde este reflectată conform unor legi similare celor din optica sferică.
În cosmologia rhysmonică, masa, inerţia şi energia sunt tratate precum în mecanica clasică: masa este doar un efect, cosmologia rhysmonică considerând particulele ca fiind rezultatul modificărilor densităţii structurii rhysmonice. Întregul Univers nefiind altceva decât rhysmoni şi vid.
Într-o zonă „densă” a Universului, precum este cea a miezului unei particule, un anumit număr de rhysmoni sunt comprimaţi. Aceasta înseamnă că fiecărei particule îi corespunde o anti-particulă, respectiv o zonă de densitate scăzută. În plus, o particulă prezintă un excedent de vectori energetici orientaţi către exterior, în timp ce o antiparticulă prezintă un excedent de vectori energetici orientaţi către interior. Aceşti vectori sunt cel mai frecvent întâlniţi sub forma sarcinilor electrice.
Conform acestei teorii, gravitaţia nu reprezintă o forţă sau o atracţie reciprocă dintre obiecte; mai mult chiar, cele două obiecte sunt împinse unul către celălalt de către vectorii energetici tangenţi la suprafaţa respectivelor obiecte. Legile newtoniene referitoare la gravitaţie rămân valabile, deşi anumite corolare diferă. Undele gravitaţionale iau naştere în diferite moduri dar, în general, o puternică perturbaţie astronomică, precum explozia unei supernove, modulează instantaneu vectorii energetici rhysmonici. Această modulaţie poate avea influenţe ulterioare, de exemplu, asupra fluxului gravitaţional terestru.