Un clarvăzător se destăinuie: „Viaţa de apoi există 100%. Ea este stratificată peste realitatea noastră”


Un clarvăzător a fost întrebat dacă există viaţă după moarte. Iată răspunsul său:

* Sunt clarvăzător și am o grămadă de abilități ciudate și aleatorii, care includ comunicarea și vederea (cu ochiul minţii) cu entități non-fizice, inclusiv cu morții. Există o viață de apoi 100%. Și nu contează care este religia sau opiniile tale religioase, viața de apoi este reală. De fapt, viaţa de apoi este stratificată peste realitatea sau dimensiunea noastră, ca să spunem așa. Deci, morţii sunt aici cu noi tot timpul. Unii oameni sunt în multe călătorii ale vieții și se întorc direct în tărâmul celor vii după ce mor. Nu sunt sigur de ce există, dar cu siguranță există.

* În afară de asta, știu și că există un iad. L-am văzut și am fost acolo și nu vreau să mă mai întorc. Este plin de umanoizi oribili, care nici măcar nu mai arată a oameni. Nu am fost în rai și nu l-am văzut, dar are sens ca iadul să aibă un opus.

* Demonii sunt reali, la fel și îngerii. Am văzut doar doi dintre ei, sunt foarte puternici și operează la o frecvență diferită față de orice alte entități cu care am intrat vreodată în contact. Și singura dată când am luat contact cu un înger, el a putut detecta că îl puteam vedea și apoi a folosit un fel de tehnologie pentru a mă bloca. A fost cea mai ciudată chestie din lume.

* Acestea fiind spuse, viața de apoi este reală, şi acolo te vei duce când vei muri. Familia ta va fi cu tine acolo, așa cum este cu tine acum.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.