Celebrul blogger din domeniul ufologiei şi extratereştrilor, Scott C. Waring, de pe site-ul „UFO Sightings Daily” a mai făcut o descoperire remarcabilă care, din nou, ne arată că toată istoria noastră îşi are originile nu de pe Terra, ci de pe altă planetă îndepărtată, care s-ar putea să fie adevărata noastră „casă”.
Astfel, pornind de la un articol care a fost publicat pe site-ul revistei Newsweek.com, şi care se referă la străvechile desene pe piatră descoperite în peşterile din insula nelocuită Mona, ce aparţine de Puerto Rico, bloggerul american a observat într-una din fotografii un desen ce seamănă cu un chip de extraterestru, probabil un „extraterestru cenuşiu înalt”. Ceva mai încolo de acest chip extraterestru, Scott observă şi un chip uman desenat pe piatră.
Astfel, conform domnului Waring, aceste două chipuri constituie dovada că oamenii şi extratereştrii au explorat împreună peştera în urmă cu sute sau mii de ani, iar desenul în cauză (cel al extraterestrului) ar fi putut fi realizat chiar de către rasa de pe altă planetă, pentru a rămâne imortalizat pentru eternitate şi a oferi o dovadă viitoarelor generaţii că „şi noi am trecut pe aici, pe Pământul vostru”.
Sigur, explicaţia cea mai logică ar fi aceea că chipul extraterestru nu este altceva decât o pareidolie, dar putem oare băga mâna în foc?