Triunghiul Bermudelor e doar o farsă?

4.420 vizualizari

triunghiul bermudelor10Poate mai puţin o farsă şi mai mult un mit popular, în anii ’70, această zonă din vestul Oceanului Atlantic, dintre Bermude, Puerto Rico şi Florida, a devenit faimoasă datorită numeroaselor vase şi avioane despre care se crede că au dispărut aici, nelăsând în urmă epave sau supravieţuitori. S-a spus că aceste dispariţii au fost precedate de transmisii radio foarte proaste, valuri ciudate de ceaţă, căderi ale sistemului electronic şi alte bizarerii. Încercările fervente ale pazei de coastă de a explica posibilele cauze ale acestor dispariţii – traficul intens, furtuni violente subite, capacitatea curenţilor din golf de a arunca rapid de pe cursul normal nave într-o stare proastă de funcţionare – au fost ignorate de către populaţia invadată de o febră a speculaţiilor.

Ocultiştii şi ozeneologii au propus teoria conform căreia o forţă necunoscută (electromagnetică, poate?) a distrus navele pierdute sau le-a transportat într-o altă dimensiune sau că însăşi cauza accidentelor ar fi generatoarele subacvatice de cristal lăsate în adâncul oceanului de locuitorii Atlantidei în urmă cu zece mii de ani. Desigur, infirmările oficiale au dovedit că este vorba de o muşamalizare ori a ignoranţei, ori a complicităţii.

Primul mare mister: dispariţia a cinci bombardiere americane

Mitul a început la 5 decembrie 1945, când Zborul de Antrenament numărul 19 al marinei americane, cu baza la Fort Lauderdale, format din cinci bombardiere cu torpile tip Grumann TBM-3, s-a pierdut după ce comandantul zborului a reuşit o ciudată transmisie radio: „Se pare că am deviat de la cursul normal. Nu vedem pământ. Nu ştim în ce parte este vestul. Totul e greşit… chiar şi oceanul nu arată aşa cum ar trebui”. Mesaje întrerupte şi slabe între piloţi sugerau că giroscoapele şi compasurile magnetice din avioane „o luaseră toate anapoda”. Un al treisprezecelea pilot, Martin Mariner, a plecat în căutarea lor, dar, de asemenea, a dispărut. S-au întreprins căutări de anvergură, dar nu s-a găsit nimic. „Au dispărut dintr-o dată ca şi cum ar fi zburat pe Marte”, se zice că ar fi declarat un membru al comitetului de conducere a marinei. De fapt, autenticitatea acestei declaraţii este la fel de dubioasă ca şi aceea a transmisiilor radio din partea Zborului 19, apărute prima dată într-un articol de revista în 1962. Dar nu a contat.

triunghiul bermudelor11Mister mărit prin date false

Misterul era din ce în ce mai mare cu fiecare dispariţie „neexplicată”. În 1964, autorul Vincent Gaddis a născocit termenul de „Triunghiul Bermudelor”. S-au inventat romane, filme şi chiar un joc de calculator. Exploatat până în cel mai mic detaliu, ca o adevărată mină de aur, misterul a fost mărit prin date false, hiperbole şi pur şi simplu invenţii ale unor autori precum Charles Berlitz, a cărui carte, devenită best-seller în 1974, a influenţat mulţi cititori.

Să ne gândim la cazul cargobotului japonez Raifaku Mani, din 1924. Se spune că ultima sa transmisie radio ar fi fost aceasta: „Pericol de moarte acum”; când, de fapt, transmisia a fost înregistrată astfel: „Acum e foarte periculos…” Şi deşi cargoul Freya a fost găsit abandonat, acesta se afla în Oceanul Pacific, nu în cel Atlantic. Alte „dispariţii” servite publicului drept victime ale Triunghiului Bermudelor au avut loc foarte departe, tocmai pe coasta Irlandei şi Portugaliei.

Cât priveşte Zborul 401 al companiei Eastern Airlines, despre care Berlitz susţine că „a dispărut în urma unei dezintegrări” (implicând o misterioasă distrugere bruscă în aer), ceea ce s-a întâmplat de fapt este ca avionul, zburând pe timp de noapte cu pilotul automat dezactivat, a pierdut din altitudine fără ca piloţii să observe şi s-a prăbuşit – în Florida Everglades, nici pe departe în ocean!

Anomalii electromagnetice sau anomalii ale minţii?

Au existat într-adevăr dispariţii în această zonă periculoasă, dar e clar că majoritatea relatărilor privind pierderile de nave şi vieţi omeneşti sunt o dovadă a dezinformării. Zborul 19 era realizat de o echipă fără experienţă, în condiţii meteorologice foarte proaste, la fel şi transmisiile radiofonice, iar comandantul de zbor nu primise îndrumări de corectare când a deviat cursul. Rămase fără combustibil în mijlocul unei furtuni, avioanele s-au prăbuşit în apele învolburate ce le-au distrus bucată cu bucată. Patruzeci şi şase de ani mai târziu, rămăşiţele Zborului 19 au fost localizate pe fundul oceanului (o identificare încă de atunci dezbătută).

Poate că există anomalii electromagnetice în această regiune – dar mai concrete sunt anomaliile imaginare din mintea umană şi modul în care credinţa populară poate fi uşor manipulată pentru a crea un curent în vogă; în ciuda lipsei totale de dovezi, acesta îi ajută pe unii să se îmbogăţească de pe urma poveştilor fantastice cu care îi distrează pe ceilalţi.