Site de secrete, stiinta si metafizica

Tatuajul: o istorie fascinantă

8 60

tatuaj 1De unde provine cuvântul “tatuaj”?

În Marea Britanie obiceiul tatuării pielii a fost adus de exploratorul James Cook, în 1769, împrumutat de la localnicii din insula Tahiti. El a devenit extrem de popular, mai ales în rândul soldaţilor şi al marinarilor. Se presupune că exploratorul a inventat cuvântul “tatoo” (“tatuaj”) plecând de la sunetul scos de ciocanul care lovea acul folosit pentru a perfora pielea, conform obiceiului din Tahiti. Mulţi cercetători considera cuvântul “tatuaj” de origine polineziană, de la cuvântul “tatau”, care ar însemna “a lovi”, “a ciocăni”. Alţii cred că originea cuvântului ar trebui căutată în limba ebraică, unde, într-un text din Vechiul Testament, scria că a fost ucis tot ce mişcă, dar nu au fost ucişi cei care purtau pe frunte semnul “thau”.

Tatuajul – modă veche la popoarele primitive

Tatuajul este una dintre cele mai vechi forme de artă practicate de om, încă din timpurile preistorice, prin care îşi imprima pe pielea corpului desene sau scrieri care aveau diferite semnificaţii. Cel mai vechi corp tatuat, cunoscut până acum, a fost descoperit în anul 1991, în Alpii austrieci şi are o vechime estimată la peste 5.000 de ani. Pentru multe popoare indigene, tatuajul, pe lângă o artă corporală şi un simplu mod de înfrumuseţare, reprezenta, în acelaşi timp, o practică rituală cu profunde semnificaţii sociale şi spirituale.

La unele popoare sălbatice tatuajul reprezenta un semn de nobleţe şi se aplica după un adevărat ritual. În arhipelagul Marchize, din Polinezia, tatuajul se aplică de la vârsta de 12 ani, ca un semn de virilitate. Aplicarea tatuajului pe ambele braţe semnifică faptul că persoana respectivă are funcţia de şef, iar tatuarea numai pe un singur braţ, că este un şef de rang inferior. Se pare că purtarea de galoane şi decoraţii, practică întâlnită astăzi la cadrele militare, nu ar reprezenta altceva decât moda vechilor tatuaje.

tatuaj-3Despre omul primitiv se spune că era foarte tatuat, zgârâieturi şi zbârcituri de culoare roşie sau violacee găsindu-se chiar şi pe feţele unor statui primitive. Un exemplu concludent este reprezentarea în piatră, cunoscută sub numele de “Sfântul Cermin” din Aveyron, care are pe fiecare parte a nasului un grup de patru crestături orizontale, perfect distincte. În urma săpăturilor arheologice s-au descoperit cranii zugrăvite în roşu şi unele recipiente cu vopsele de diferite culori, care, se pare, că au servit la tatuare.

Tatuajul în culori

În trecut, după culoarea tatuajului se putea recunoaşte o populaţie întreagă. Unele triburi din Indonezia obişnuiau să se tatueze pe pântece cu culoare neagră, pe când femeile din tribul Higent din Vietnam îşi tatuau obrajii cu negru şi buzele cu roşu, pentru a fi, spre deosebire de femeile de azi, cât mai respingătoare. În insula Tahiti, din arhipelagul Societăţii (Oceanul Pacific), tatuajul reprezintă o podoabă şi se execută pe toată suprafaţa corpului, pentru că pielea să devină mai rezistentă la frig şi căldură şi mai puţin sensibilă la înţepăturile ţânţarilor.

Tatuajul şi căsătoria

Foarte răspândit în lume este tatuajul de căsătorie, despre care se spune că oferă posesorului sau garanţia regăsirii soţului său soţiei în viaţa de după moarte. La triburile Ainu, din Japonia, există credinţa că femeia care se căsătoreşte înainte de a fi tatuată corect comite un mare păcat. Despre fata care nu suporta suferinţele tatuajului se spune că nu este pregătită pentru măritat, pentru că nu va putea suporta durerile naşterii, iar despre tânărul care nu rezistă durerii tatuării – că este un prost luptător şi, de aceea, este considerat un paria.

Animale şi păsări tatuate

În perioada preistorică oamenii îşi tatuau pe corp imaginea unor animale totem, pentru a le câştiga în acest fel abilitatea şi puterea şi pentru că aceste animale să-i păzească de duşmani. O altă practică, întâlnită la mai multe popoare, era tatuarea pentru a se feri de boli şi pentru a grăbi vindecarea persoanelor bolnave. De asemenea, unele popoare credeau că prin tatuaj îşi pot conservă tinereţea sau că pot înlătura unele semne ale bătrâneţii, cum ar fi slăbirea vederii şi auzului. Unii considerau că tatuajul le poate aduce noroc şi, de aceea, bărbaţii din insula Burma, de pildă, îşi tatuau pe umăr un papagal, aşa cum astăzi, în Occident, cei care vor să aibă noroc în viaţă îşi tatuează pe braţe zaruri sau asul de pică.

Tatuajul în Japonia

Istoricii cred că în Japonia tatuajul s-a extins până în perioada paleolitică din raţiuni spirituale şi decorative. Atât desenele, cât şi metodele tradiţionale de aplicare, japonezii le denumesc prin cuvântul “irezumi”, care înseamnă inserţie de cerneală, în timp ce cuvântul tatuaj este folosit pentru desenele nonjaponeze. Primele dovezi privind practica tatuajului în Japonia sunt figurinele numite “dogu”, care datează de acum 3.000 de ani. În secolul al XVII-lea tatuajul este răspândit în Japonia de artiştii curentului “ukiyo-e”, care au abandonat definitiv pensula şi culorile, în favoarea acelor şi a cernelii pe bază de praf de cărbune. Ei se adaptează dorinţei şi credinţei clientului, realizând pentru prostituate desene în culori “dulci”, pentru a le mări puterea de seducţie, pentru pompieri imagini cu divinităţile protectoare, opuse celor ale focului, sau pentru ţărani, zeităţi ale naturii sale ale fertilităţii. Această perioadă de avânt a tatuajului a durat în Japonia pâna în 1720, când printr-un edict imperial este interzis, celui care era prins că îl practică taindu-i-se nasul sau urechile. Interdicţia durează până la sfârşitul secolului al XIX-lea, când este anulată, iar tatuajul revine în actualitate, printre adepţii lui numărându-se şi samuraii, care îşi desenau pe corp divinităţi războinice sau animale recunoscute prin forţa şi rapacitatea lor. Deşi arta tatuajului are o străveche tradiţie în Japonia, astăzi ornamentaţia corporală este considerată ca o modă oribilă şi terifiantă, de tip mafiot. Din această cauză, în numeroase locuri publice, cum sunt băile şi piscinele publice, unele parcuri de distracţie etc., prezenţa persoanelor tatuate este interzisă.

Horiuno, maestrul tatujului japonez

Cel mai important maestru al tatuajului nipon este considerat Horiuno, născut în anul 1843 în Edo (vechiul nume al oraşului Tokyo). El a colindat timp de 20 de ani Japonia în lung şi în lat pentru a discuta cu diferiţi maeştri ai tatuajului, perfecţionându-şi această artă şi căştigând o largă reputaţie. S-a stabilit în cele din urmă la Tokyo, unde tatuajul devenise popular, în special în rândul muncitorilor. De-a lungul timpului şi-a format un mare număr de ucenici, care au contribuit la răspândirea acestei arte, reflectată în muzeul tatuajului deschis la Yokohama şi condus de Horiyoshi III, un alt maestru al tatuajului, care a introdus dermograful şi tehnicile occidentale de redare a umbrelor, el fiind şi cel care a îmbinat tatuajul ornamental, de tip occidental, cu cel codificat, de tip yakuza.

Tatuajul la triburile de vânători

tatuaj-6Tatuajele au o mare importanţă în culturile vânătorilor de capete din întreaga lume – din India până în Filipine şi din Bazinul Amazonului până în Borneo. În cadrul tribului Dayak, din insula Borneo, artistul începe tatuarea cu un sacrificiu adus spiritelor strămoşilor, prin tăierea unei găini sau a altor animale şi împrăştierea sângelui. După o perioadă de incantaţii, artistul începea procesul extrem de dureros al tatuării, care dură, uneori, între şase şi opt ore. Unele tatuaje erau aplicate chiar şi pe parcursul mai multor săptămâni. La unele triburi există credinţa că sufletul sălăşluieşte în cap şi, prin decapitarea duşmanului, se poate pune stăpânire pe sufletul acestuia. Mai mult, învingătorul îşi însuseste şi statutul victimei, însuşirile şi puterile acesteia, fapt ce asigură fertilitatea şi bunăstarea în cadrul tribului. De aceea, cei care au luat parte la o vânătoare de capete încununată de succes, când se întorc, sunt tatuaţi, în semn de recunoaştere, pe degete de obicei, cu imagini ale animalelor antropomorfe.

Tot în insula Borneo, din arhipelagul indonezian, se practică tatuajul complet, care se realizează pe durata a mai multor zile, în urma căruia braţele bărbatului sunt acoperite cu desene care reprezintă frunzele de palmier, despre care se crede că îl protejează de spiritele malefice ale junglei. Pe piept este tatuat cu imaginea Copacului Vieţii, un simbol al puterii şi divinităţii care îl protejează, pe cel care îl poartă, împotriva duşmanilor de moarte. După terminarea acestui ritual, bărbatul era considerat perfect şi sacru şi se credea că în viaţa de după moarte vă primi un trup de aur.

Tatuajul la creştini şi cruciaţi

În Evul Mediu, creştinii ce plecau în cruciade se tatuau de teamă că moartea să nu-i găsească în afara legii bisericeşti şi să moară fără asistenţa religioasă. Având tatuat pe corp semnul crucii, mormântul putea, conform legilor bisericeşti, să fie lipsit de cruce. Şi în secolul trecut, pelerinii care se duceau la mănăstirea Notre Dame de Loretta, din sudul Italiei, se întorceau având tatuaje realizate aici şi sfinţite. Tradiţia tatuajelor la această mănăstire este veche şi datează din anul 1240, când aici se tatuau cruciaţii, acţiune pe seama căreia se pune salvarea localităţii Lorena de invazia turcilor. De la această întâmplare exista aici obiceiul să se realizeze tatuaje în regiunea palmei, care reprezintă stigmatele Sfântului Francissc, cel care a fondat în vecinătatea Lorenei, mănăstirea Sirola.

Metodele de tatuare la diverse popoare

tatuaj-7Pentru executarea tatuajelor sunt folosite ace foarte ascuţite, care pătrund în piele prin presiune sau prin ciocănirea cu ciocane din lemn şi urmează conturul unor desene, schiţe sau şabloane. Pentru colorarea desenului se folosea cerneală de China, obţinută din cărbune, care era foarte rezistentă faţă de culorile sepia, indigo sau verde de smarald. Pentru a obţine pigmenţii necesari tatuarii, polinezienii ardeau fructe înşirate pe ţepuşe ca nişte frigărui. Prafurile arse, de diverse culori, erau diluate cu apă. În această soluţie erau înmuiate instrumente în formă de piepteni cu dinţii foarte ascuţiţi, confecţionaţi din os sau carapace de broască ţestoasă, fixaţi pe un suport de lemn. Maeştrii tatuajelor aveau la dispoziţie numeroase modele pictate pe suprafaţa netedă a pietrelor, pe tulpini de bambus sau scânduri de lemn pe care le puneau la dispoziţia clienţilor pentru a-şi alege, din aceste eşantioane, modelele preferate.

Papuaşii nor îşi colorează pielea cu vopsea roşie kekevak pe care o ard, amestecând în ea ulei de cocos înainte de a o folosi. Ei mai utilizează pentru a-şi împodobi feţele, braţele şi picioarele un pământ galben, ce se găseşte pe malurile râului Sepik, iar pieptul şi coapsele şi le vopsesc cu o pastă galbenă, procurată din apropierea unui izvor cu apă sulfuroasă. Femeile indienilor miskito şi sumu de pe coasta atlantică a Nicaraguei şi Hondurasului se împodobesc cu desene graţioase, pe care le realizează cu o vopsea obţinută din seminţele roşii ale plantei “Dixa orellana L”, în timp ce bărbaţii se ung cu guma neagră topită, peste care aplică apoi un strat de terebentină.

În Africa, negrii pangva desenează cu mare migală ornamentele dorite folosind funinginea, apoi crestează liniile cu cuţite ascuţite şi freacă rănile cu răşină arsă. Băştinaşii din jurul capitalei Sudanului, Khartum, tatuează obrajii copiilor cu semnul tribului lor încă din frageda pruncie. Rănile pricinuite de tăieturi sunt frecate cu un amestec de silitră, ierburi şi cenuşă. După câteva zile, locurile tăiate se umflă, iar apoi rămân cicatrice largi, care sunt semnele de recunoaştere a negrilor sudanezi. Să amintitm şi faptul că denumirea de pieile roşii dată triburilor de băştinaşi de pe teritoriul Statelor Unite provine de la faptul că indienii nord-americani îşi vopsesc pielea cu roşu.

Tatuajul în SUA

În SUA, tatuajele au fost privite la început ca fiind de prost gust, fiind asociate cu marinarii prost educaţi şi cu prizonierii şi puşcăriaşii. În prezent se poate vorbi de o modă, un adevărat curent în cultura americană, un studiu efectuat pe adolescenţii din licee demonstrând că peste 60 la sută dintre cei tatuaţi erau elevi de nota 9 şi 10, deci nu sunt persoane aflate la periferia societăţii. Cei care se tatuează în Statele Unite nu sunt numai adolescenţi, ci şi medici, avocaţi, vedete, staruri rock, atleţi şi, după cum sublinia Erin Fauble, membră a “Alliance of Professional Tattooists”, 60 la sută dintre persoanele care fac acest lucru sunt femei, de la profesoare, asistente medicale, asistente sociale, ingineri şi până la femei de afaceri, tatuajele fiind făcute în zone mai ferite, iar desenul aplicat având anumite semnificaţii pentru ele. Indiferent cum este privită această artă, ea devine pe zi ce trece mai înfloritoare, iar numărul celor care aleg să se tatueze creşte continuu.

Efectele adverse ale tatuării

Medicii dermatologi sunt îngrijoraţi de avântul pe care l-a luat acest obicei, pentru că tatuajele realizate neprofesionist sunt greu de îndepărtat, chiar şi cu ajutorul laserului. Apoi, aparatul de tatuat trebuie să aibă ace de unică folosinţă, care să se schimbe pentru fiecare client, altfel exista riscul transmiterii hepatitei, sifilisului sau virusului HIV. Zona tatuată se poate infecta, situaţie în care parte din pigment este eliminată şi desenul îşi pierde rigoarea. Îndepărtarea tatuajelor nu e o operaţie nici simplă, nici ieftină şi lipsită de riscuri. De aceea, atunci când vă faceţi un tatuaj, trebuie să vă gândiţi că va veni o vreme când s-ar putea să nu va mai doriţi să fiţi astfel marcaţi, iar îndepărtarea lui să vă lase cicatrice inestetice

Dintre vedetele internaţionale care şi-au făcut cel puţin un tatuaj amintim pe David şi Victoria Beckham, Robbie Williams, Pink, Johnny Depp, Anastacia, Bruce Willis, Christina Aguilera, Billy Bob Thornton, Cher, Angelina Jolie ş.a.

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie