O creatură înfiorătoare se află în lacul artificial Travis din Texas?
Lacul Travis (Texas) este un lac artificial, care a fost creat în 1937, când barajul Mansfield a fost construit de …
Lacul Travis (Texas) este un lac artificial, care a fost creat în 1937, când barajul Mansfield a fost construit de …
Îi vedem peste tot, în special în centrul oraşelor, dar ei vin uneori şi pe geamurile apartamentelor noastre. Sunt ei, …
Peştera Pech-Merle (din Franţa), cuprinzând „capela mamuţilor”, este unul din marile temple ale preistoriei. A fost explorată între anii 1920-1922 …
Cu siguranţă că Antarctica este un continent îngheţat plin de mistere. Iar acolo se pare că este un fel de …
La sfârşitul secolului al XV-lea, în 1499, Alonso de Ojeda şi Amerigo Vespucci ajung pe coastele Columbiei de azi (Cristofor …
Se ştie că, după prăbuşirea puterii politice şi militare a lui Decebal sub loviturile Romei biruitoare, în anul 106 s-a …
Ploaia, lapoviţa, zăpada și grindina sunt forme comune de precipitații care sunt întâlnite pe Pământ. De fapt, e vorba doar …
În Australia de Vest s-au descoperit microbi fosili care sunt cele mai vechi dovezi ale vieții identificate vreodată. Până de …
Iată ce ştire interesantă putem găsi pe portalul bzi.ro: Un alpinist a făcut o descoperire incredibilă în timp ce se …
Nu departe de Defileul Dunării de la Cazane, în apropiere de localitatea Moldova Veche, se găsesc mai multe peşteri uluitoare. …
Există piramide în întreaga lume, nu doar în Egipt. Culturile antice au construit aceste structuri antice de-a lungul întregii planete …
Priviţi imaginea de la începutul articolului… aţi putea fi tentaţi să credeţi că nu e nimic mai mult decât o …
Undeva în anul 1932, doi căutători – Cecil Mayne si Frank Carr – căutau aur în Munții San Pedro în …
Munţii Buzăului sunt cunoscuţi în mediile oculte şi în cele foarte „terestre”, mai ales ale armatei, ca regiune unde se …
Un articol ciudat apăru la mijlocul anilor 40 în „East Hampton Star”, un ziar local din Long Island (o zonă …
Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!